MOPAN Suceava

Jacob Collier, tânărul pe care The Guardian l-a numit „noul Mesia al muzicii jazz” și care a cucerit inimile a milioane de oameni din întreaga lume vine la Timișoara, pe 1 iulie, la Festivalul JAZZ™. Evenimentul este cu atât mai deosebit cu cât acesta își va lansa albumul de debut chiar pe scena festivalului.

Este unul dintre artiștii preferați ai lui Quincy Jones, care a declarat despre Jacob: „Eu nu am mai văzut niciodată un asemenea talent… Este mai presus de orice. Unul dintre tinerii mei artiști preferați de pe planetă – absolut superb.” Tommy LiPuma, celebrul producător de muzică american, câștigător a numeroase Premii Grammy, consideră că Jacob Collier este „Unul dintre indivizii cei mai talentați cu care am lucrat și pe care am avut plăcerea de a-i cunoaște.”

Cunoscut drept unul dintre cei mai distinctivi, inventivi și prestigioși muzicieni, Jacob Collier îmbină elemente de jazz, a cappella, groove, funk, trip-hop, muzică clasică, braziliană și gospel. A devenit celebru la nivel global prin reinterpretarea piesei clasice a lui Stevie Wonder, “Don’t You Worry ‘Bout A Thing”. Pe scenă a debutat la Festivalul de Jazz de la Montreux, în deschidere pentru Herbie Hancock și Chick Corea.

A crescut într-o familie de muzicieni, motiv pentru care și-a stabilit de la o vârstă fragedă cariera ulterioară. De la primele videoclipuri pe Youtube și până acum, Jacob Collier este într-o continuă ascensiune, fiind apreciat de nume mari ale jazz-ului precum Quincy Jones (care este și producător al albumului de debut Jacob Collier) , Herbie Hancock, Pat Metheny, Steve Vai și Chick Corea, acesta din urmă numindu-lmagnific”. Și Claude McKnight,  fondatorul grupului vocal Take 6, spune despre muzica lui Jacob că este „ridicol de creativă și minunat cântată! Iubesc să aud genul acesta de muzică!”

Jacob Collier va concerta pe scena din Piața Victoriei vineri, 1 iulie, de la ora 21.

Videoclipuri:

„Hideaway” https://www.youtube.com/watch?v=4v3zyPEy-Po&feature=youtu.be

„Don’t You Worry ‘Bout A Thing”  https://www.youtube.com/watch?v=pvKUttYs5ow&nohtml5=False

Poze oficiale: www.JazzTM.ro

Pagina oficială a artiștilor: www.jacobcollier.co.uk

Generale: JAZZ™ se va desfăşura la Timişoara, în perioada 1-3 iulie 2016. Cea de-a patra ediție a festivalului va avea trei scene: în Piața Victoriei, în Parcul Justiției și în Parcul Civic.

Accesul la JAZZ™ este gratuit. La primele 3 ediții, JAZZ™ a adus la Timişoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington/Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, Anoushka Shankar,  Dianne Reeves, Liv Warfield w/Prince’s NPG Hornz, The Ruff Pack, Marcus Miller, o parte dintre aceştia, în premieră în România.

 

Mai multe detalii despre festival pe: www.JazzTM.ro | www.facebook.com/JAZZtmOfficial

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava