MOPAN Suceava

Tinereţe, entuziasm, o primă iubire … toate caracterizează adolescenţa, de care mulţi dintre noi îşi amintesc mereu cu drag. Există însă şi tineri greu încercaţi de viaţă, chiar în această clipă în care vorbim; în care grijile, teama pentru ziua de mâine şi disperarea nu ar avea ce caută.

În această perioadă de mare încercare se află şi Adriana Proca, care la doar 15 ani suferă de o boală cumplită – LEUCEMIE LIMFOBLASTICĂ ACUTĂ – care o ţine departe de prieteni, de bucurii şi de casă.

„Maladia cea neagră”, aşa cum îi spune fetiţa, a devenit o piatră de încercare pentru familia cu 4 copii, în contextul în care tratamentul Adrianei costă mult peste posibilităţi părinţilor. Este nevoie 127.000 de dolari pentru ca fata să aibă o şansă reală la viaţă. Chiar dacă iniţial părea foarte greu de strâns, imposibilul a devenit peste noapte posibil. În decurs de câteva zile, zeci de mii de oameni au donat din puţinul pe care îl au, iar speranţele copilei parcă au renăscut: s-au strâns deja 40.000 de Euro în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”, la care se adaugă alţi 31.000 de Euro în conturile Fundaţiei “Sfântul Gheorghe” din Republica Moldova.

Adriana se află deja internată de câteva săptămâni la Spitalul Medical Park din Istanbul, unde a început deja tratamentul cu citostatice. Între timp, adolescenta şi-a pierdut şi frumoasa podoabă capilară, însă acest aspect nu o deranjează absolut deloc. Ştie că viaţa ei, salvarea ei sunt mai presus de orice, dar oamenii nu se sfiesc să îi comunice pe Facebook că a rămas la fel de frumoasă.

“Nu mi-am imaginat vreodată că o să ajung în această situaţie şi o să fiu diagnosticată vreodată cu aşa ceva. Părinţii mei erau pur şi simplu distruşi, nu puteau să îmi zică de această boală şi eu am rămas şocată când am aflat. Credeam că am o simplă anemie, după care am aflat că am leucemie. Toate visele mele, bucuriile mele, planurile mele de viitor s-au spulberat în acea clipă. Nu ştiam ce să fac, ce să simt, eram pur şi simplu împietrită. Credeam că nu o să mai fie cale de întoarcere pentru mine, dar speranţa mi-a înviat când nişte oameni minunaţi, pe care îi pot numi, fără să greşesc, îngerii mei păzitori, mi-au întins mâna când aveam cea mai mare nevoie; în primul rând, oferindu-mi o cantitate uriaşă de afecţiune, după care şi donaţii pentru tratamentul meu. Într-un timp foarte scurt, zeci de mii de oameni au donat pentru viaţa mea, iar alte sute de mii de persoane mi-au transmis gândurile lor bune. Mă trezesc citind mesajele lor şi mă culc făcând acelaşi lucru, iar lacrimile de fericire îmi inundă ochii. Nu o să uit niciodată ce faceţi pentru mine, pentru familia mea”, este mesajul încărcat de emoţii pe care ni l-a trimis Adriana, care în această perioadă efectuează şedinţe foarte dure de chimioterapie la Spitalul Medical Park din Istanbul.

Cum o putem ajuta pe Adriana să trăiască?

Cine vrea să contribuie la salvarea Adrianei Proca, poate dona prin transmiterea unui simplu SMS la 8832, cu textul “ADRIANA”. Costă doar 2 Euro şi ar fi un frumos Mărţişor pentru o fată care îşi doreşte doar să trăiască. Donaţiile mai pot fi făcute şi pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/adriana-proca/ (cu ajutorul unui card bancar sau prin Paypal), prin transfer bancar, în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEUR CRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari) sau prin redirecţionarea a 20% din impozitul pe profit datorat de companii.

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 150 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 1.355.000 de Euro şi peste 240.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS. Pentru merite deosebite, Asociația “Salvează o inimă” a fost nominalizată la mai multe gale importante dedicate ONG-urilor, printre care amintim: Gala “Oameni pentru Oameni” (2014, 2015 și 2016), Gala “Societății Civile” (2016), Gala “Oamenii Timpului” (2015) și Gala “Zece Oameni de Valoare” (2016).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava