MOPAN Suceava

Volumul de povestiri Lampa cu căciulă, semnat de Florin Lăzărescu, apărut în 2009 la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”, va fi publicat anul viitor la editura Publisher din Macedonia, în traducerea lui Dimo Dimcev.

Prin zece povestiri ce ar putea fi considerate la fel de bine capitolele unui roman, Lampa cu căciulă recreează atmosfera copilăriei în România comunistă. Deși sistemul totalitar nu se află în centrul atenției și e prezent doar ca un zgomot de fond, cartea oferă un răspuns la întrebarea „este posibilă fericirea în totalitarism?”. Protagoniștii fiecărei povestiri – scrise din perspectiva unui copil – par să răspundă „da, fericirea e posibilă și în comunism” sau „poate nu, dar merită măcar să încerci”. Fie un joc de realism magic, fie o tragedie, viața personajelor de aici e o continuă și spectaculoasă improvizație de a supraviețui.

Povestirea care dă titlul cărții a fost ecranizată în 2016 de regizorul Radu Jude, folosind un scenariu scris de autor. Scurtmetrajul „Lampa cu căciulă” a devenit cel mai premiat film din istoria cinematografiei române, cu peste 50 de premii internaționale, printre care Sundance Film Festival, SUA.

„La Florin Lăzărescu, acum şi aici, cred că se poate vorbi de magie albă. Altfel, în absenţa vrăjilor bune, nu ştiu cum ar fi posibil ca lumea întreagă, cu continente şi fiinţe, cu mari mărunţişuri şi mici grozăvii, să se strîngă într-un singur punct geografic, fără nume, pierdut printre dealuri şi întîmplări. Rar am citit cu atîta bucurie o carte şi tot rar am fost cucerit într-atît. Sînt povestiri care se nasc una din alta, cresc ca ramurile tinere şi sfîrşesc prin a desena un fel de copac al vieţii, trecut prin anotimpuri.” (Filip Florian)

Florin Lăzărescu (n. 1974), prozator şi scenarist ieșean. Cărți publicate la Polirom: Ce se ştie despre ursul panda (roman, 2003), Trimisul nostru special (roman, 2005), Lampa cu căciulă (povestiri, 2009), Amorţire (roman, 2013), Întîmplări și personaje (povestiri, Polirom, 2015). Traducere și publicare în 10 limbi străine. Scenarist: Lampa cu căciulă (2006, regia Radu Jude), serialul TV Animat Planet Show, 8 sezoane, Antena 1, O umbră de nor… (2014, regia Radu Jude; premieră la Cannes), Aferim! (2015, regia Radu Jude; Ursul de Argint la Berlinale, pentru cea mai bună regie; nominalizare la Premiile Academiei Europene de Film pentru cel mai bun scenariu din 2015; premiul Gopo pentru cel mai bun scenariu, 2016).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava