Manifestări organizate la Fălticeni de Ziua Naţională a României
Autoritățile locale din municipiul Fălticeni au participat joi, 1 Decembrie, la manifestările organizate în acest municipiul de Ziua Națională a României, care a fost marcată prin depuneri de coroane de flori la monumentul eroilor din Războiului de Independenţă şi din cele două războaie mondiale din Piaţa „Nada Florilor”. Alături de fălticenenii prezenți la eveniment au fost primarul municipiului, Cătălin Coman, deputatul Ioan Stan, reprezentanţi ai Prefecturii Suceava, precum și șefi de instituţii, cadre militare, și lideri ai unor partide din județ.
Ceremonialul a fost organizat de Primăria Fălticeni împreună cu Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni şi Detaşamentul de Pompieri Fălticeni. Slujba de pomenire şi cinstire a memoriei eroilor a fost oficiată de preotul militar Cătălin Simion, după care au fost depuse coroanele de flori la monumentul eroilor. De Ziua Națională a României, Primăria Fălticeni a oferit steaguri tricolore celor prezenți la manifestări.