MOPAN Suceava

Direcția de soluționare alternativă a litigiilor din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va deveni operațională după ce Guvernul a stabilit, printr-o Hotărâre, atribuțiile acesteia, alocarea unui număr de 25 de posturi, precum și alte aspecte cu privire la soluționarea alternativă a litigiilor. Această direcție își va desfășura activitatea în cadrul ANPC, independent de activitățile de supraveghere și control piață.
Măsurile au fost luate de Executiv în baza Ordonanței 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, potrivit căruia reclamațiile împotriva comercianților pot fi prezentate voluntar de către consumatori entităților care aplică proceduri de soluționare alternativă a litigiilor într-un mod independent, imparțial, transparent, eficace, rapid și echitabil, în scopul asigurării unui nivel înalt de protecție a consumatorilor și a bunei funcționări a pieței. Direcția de soluționare alternativă a litigiilor are competența să soluționeze alternativ litigii naționale și transfrontaliere izvorâte din contractele de vânzări sau din contractele de prestări servicii în sectoarele de activitate în care ANPC este competentă.
De asemenea, în cadrul ANPC își va desfășura activitatea, începând cu 1 ianuarie 2018, și Centrul European al Consumatorilor România, care funcționează acum prin intermediul unui ONG. Includerea activității Centrului în cadrul ANPC are în vedere o mai bună diseminare a programului de sprijin pentru consumatori, în condițiile în care una dintre activitățile constante o reprezintă informarea și consilierea permanentă a consumatorilor. Trecerea Centrului European al Consumatorilor România în cadrul ANPC implică suplimentarea cu șase posturi a aparatului central al Autorității.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava