Ne lăudăm prin toată lumea cu istoria noastră multimilenară, plină de eroi care s-au luptat cu cineva pentru independenţă, neatârnare etc. Şi, fără îndoială avem o istorie zbuciumată, plină de eroi, de personaje pitoreşti, de idei trăsnite, din păcate însă săracă în mărturii palpabile. Motivele sunt dintre cele mai diverse: prădăciuni, incendii, inundaţii, bejenii, fală, prostie etc. Unele izvoare istoriografice sunt atât de rare încât, uneori, ceea ce la noi este considerat tezaur, în Occident le aflăm la categoria „şi altele”.
De exemplu, extrem de rare sunt piesele de îmbrăcăminte confecţionate în secolele XV-XVII, lucrate cu fire din metale preţioase. Practic, cele care mai pot fi văzute azi au fost descoperite în cercetările arheologice, au fost restaurate cu bani buni şi sunt păstrate în condiţii cu totul speciale în depozite, departe de ochii vizitatorilor. Totuşi, fragmente de ţesături medievale mai găsim prin diferite colecţii, însă ca produse rezultate din refolosirea veşmintelor medievale. Motivul pentru care situaţia se prezintă astfel – un obicei al evului mediu – conform căruia, cu cât un boier dăruia, de regulă mănăstirilor, un veşmânt mai vechi, cu atât familia sa era de viţă mai nobilă.
Un alt exemplu îl reprezintă documentele; sunt momente istorice importante despre care nu avem dovezi scrise; şi, fără să supărăm pe nimeni, nu avem pentru că nici nu ne-a interesat; ba, mai mult decât atât, unele au fost distruse intenţionat… În epocă, sau imediat după. Şi exemplele ar putea continua.
Ajungând la perioada de după 1900, constatăm că în încercarea de a reconstitui diferitele perioade istorice, nu dispunem decât de câteva fotografii, de ziare ale timpului – în colecţii de multe ori disparate – şi de câteva piese care au aparţinut unor personalităţi. În rest, mai putem pune… supoziţii şi concluzii…
Acum câţiva ani am vizitat un muzeu francez care reconstituia o stradă – faţade, tâmplărie, interioare, pălăriile, ceaiurile şi diversele cutii cu mirodenii, bicicleta din colţ, lampadarele etc. – adică memoria recentă a oraşului. O astfel de încercare pentru Suceava ar fi o aventură sinucigaşă… pentru că noi, oameni „civilizaţi”, am „aruncat” totul: clădiri, tâmplărie, lampadare, biciclete, cutii cu mirodenii, pălării etc. – adică am „aruncat” memoria recentă. Şi asta se întâmplă de secole…
Iar astăzi, vin „străinii”, vizitează bisericile medievale din oraş, vizitează Cetatea de Scaun… vizitează blocurile şi se întreabă: „Bine dom’le dar târgul ăsta a mai fost locuit în secolele XVIII-XIX? Şi dacă da, unde sunt aceste secole sau cine le-a distrus?”
Evident, cei mai mulţi vor da vina pe comunişti însă nu trebuie să uităm că şi aceştia au fost tot români.