MOPAN Suceava

Programul ”Schimbăm vieți” (Life Changer) a fost relansat la nivel naţional,  cu susţinerea Metropolitan Life şi Junior Achievement România, din dorinţa de a sprijini elevii de gimnaziu din 19 localităţi[1] din România să dobândească noțiuni și abilități elementare de educație financiară, necesare vieții de adult. Programul din România este parte a inițiativei dezvoltate de Junior Achievement, cu sprijinul MetLife Foundation, în 18 țări[2] din Europa și Orientul Mijlociu, cu scopul de a oferi tinerei generații suport în exersarea abilităților necesare pentru o viață sigură și independentă financiar.

Conform unui studiu realizat de Gfk, peste 74% dintre români nu utilizează servicii financiare de bază. În acest context, pentru a pune bazele educației financiare încă din primii ani de viață, peste 3.000 de elevi din clasele VI – VIII vor participa la activități practice, în cadrul programei școlare, alături de profesori și de voluntari Metropolitan Life, cu scopul de a se familiariza cu noțiuni financiare de bază.

„Cred în importanţa dezvoltării educației financiare din școală, elevii având o capacitate extraordinară de a construi modele și de a se forma după exemple de succes. Prin programul „Schimbăm vieţi”, ne dorim să fim alături de ei să îi sprijinim în acumularea de informaţii financiare necesare pentru construirea unui viitor fără griji. Un astfel de ghidaj poate fi esenţial pentru copii și poate doborî bariere în clase cu elevi din medii diferite, cu educație și venituri diferite”, declară Emilia Bunea, CEO Metropolitan Life.

Peste 100 de profesori şi 50 de voluntari Metropolitan Life vor fi implicaţi în programul LifeChanger, prin susținerea elevilor în activităţi practice, cum ar fi: gestionarea veniturilor personale, elaborarea bugetelor, gestionarea situaţiilor de risc sau prioritizarea cheltuielilor, dar și exersarea abilităţilor de comunicare, perseverenţa şi gândirea creativă.

„Programul „Schimbăm vieți” se desfășoară cu succes de câțiva ani la nivel european și ne-am bucurat că partenerul nostru, Metropolitan Life, a decis să se implice, alături de noi, pentru a da ocazia elevilor români să acumuleze abilități cheie care vor duce la dezvoltarea încrederii participanților în propriile alegeri în viață. Prin interacțiunea cu voluntarii Metropolitan Life, aducem la clasă o perspectivă economică asupra dezvoltării personale și profesionale a elevilor și ne dorim ca în următorii ani să lărgim numărul celor implicați. ” declară Ștefania Popp, CEO Junior Achievement România.

De la momentul lansării programului “Schimbăm vieți” (Life Changer), în 2014, peste 15.000 de elevi din Europa au beneficiat de experiențe educaționale de antreprenoriat și incluziune financiară, dar și de mentorat din partea a peste 600 de voluntari Metropolitan Life.

Potrivit MetLife Foundation, incluziunea financiară rămâne un deziderat al lumii moderne, în timp ce peste 2,5 miliarde de oameni trăiesc cu mai puțin de 2,5 $ pe zi și majoritate nu au acces la servicii financiare de bază de care cu toții avem nevoie pentru o viață mai sigură: economisire, un credit pe care să și-l permită, asigurare, transfer de bani, pensie.

Despre Metropolitan Life:

Metropolitan Life este parte din MetLife, Inc., una dintre cele mai mari companii de asigurări de viață din lume. Înființată în 1868, MetLife oferă, la nivel global, asigurări de viață, planuri de pensii, beneficii pentru angajați și servicii de administrare a activelor. Cu aproximativ 100 de milioane de clienți, MetLife are operațiuni deschise în aproape 50 de țări și deţine poziţii de conducere în pieţe din Japonia, America Latină, Asia, Europa şi Orientul Mijlociu.

În România, Metropolitan Life are peste 17 ani de activitate pe piața de asigurări de viață. Două milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.

Despre Fundația MetLife:

Fundația MetLife a fost înființată în anul 1976 pentru a continua tradiția MetLife privind finanțarea companiilor și implicarea comunității. Fundația se concentrează pe promovarea incluziunii financiare, având la dispoziție 200 de milioane de dolari în următorii cinci ani pentru a ajuta la construirea unui viitor sigur al oamenilor și al comunităților din întreaga lume. Compania Metropolitan Life este parte a grupului MetLife, ce oferă prin filialele și companiile sale afiliate la nivel global asigurări de viață, planuri de pensii, beneficii pentru angajați și servicii de administrare a activelor. În România, compania este prezentă de 15 ani și furnizează asigurări de viată și pensii private obligatorii către 2 milioane de clienți.

Parteneriatul Junior Achievement – Metropolitan Life

Dezvoltarea programului de responsabilitate socială Life Changer se bazează pe o tradiție de 36 de ani de colaborare constantă dintre Junior Achievement și MetLife, grupul din care Metropolitan Life face parte la nivel global. Compania premiază anual, la nivel internațional, excelența și inovarea în educație și antreprenoriat. În 2014 organizația JA România a câștigat pentru a 5-a oară distincția MetLife Foundation Award. Anul trecut, în cadrul aceluiași program, “Schimbăm vieți”(Life Changer), peste 2000 de elevi de clasele 0-II au beneficiat de materiale educaționale gratuite, consultanță din partea voluntarilor și activități learning by doing.

 

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement România este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaționale JA de educație antreprenorială, economică, financiară, orientare profesională, sănătate și viață activă și dezvoltarea abilităților pentru viață. 39 de țări din Europa și 123 de țări din toată lumea urmează programele JA. În România, acestea sunt urmate de peste 280.000 de elevi din 1.600 de școli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și cu susținerea financiară a comunității de afaceri. Mai multe informații pe www.jaromania.org


[1] Arad, Baia Mare, Botoșani, Brașov, București, Buzău, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Miercurea Ciuc, Oradea, Pitești, Ploiești, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara.

[2] Bulgaria, Cipru, Cehia, Franța, Grecia, Irlanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Slovacia, Spania, Turcia, UK, Ungaria, Emiratele Arabe Unite, Egipt și Liban.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava