Michael Bublé, un ‘mare fan’ al lui Adele
Michael Bublé a mărturisit că este un ‘mare fan’ al lui Adele. Cântăreţul canadian a spus că ştia că artista britanică va deveni un fenomen mondial înainte ca albumul ei de debut, ’19’ să apară.
Michael a declarat, potrivit contactmusic.com: „Îmi amintesc că i-am scris, spunându-i: ‘Abia aştept să devii cea mai mare cântăreaţă din lume’. Ea mi-a scris înapoi foarte simplu şi dulce. Am fost foarte fericit că s-a şi întâmplat – este incredibil de talentată.”
Cei doi cântăreţi comunicau prin email-uri în vederea unei colaborări care, din păcate, nu s-a mai întâmplat, pentru că ‘nu s-au sincronizat’, după cum a spus chiar Michael.
El a adăugat, conform sursei citate: „Sunt un mare fan al lui Adele. Este comic, pentru că obişnuiam să comunicăm prin email-uri; doream să lucrăm la ceva împreună, înainte ca albumul ei de debut, ’19’, să fie lansat, dar nu ne-am sincronizat bine.”