Mii de credincioși lângă racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, într-o procesiune impresionantă pe străzile Sucevei
Cîteva mii de credincioşi au participat, luni, la Sfînta Liturghie de la Mănăstirea „Sfîntul Ioan cel Nou” din Suceava, care a fost prilejuită de hramul lăcaşului de cult. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Înalt PreaSfinţia Sa Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Înalt PreaSfinţia Sa Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. La Sfînta Liturghie au asistat şi prefectul Florin Sinescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, şi consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasyli Boeciko. După oficierea slujbei religioase, racla cu moaştele Sfîntului Ioan cel Nou a fost purtată pe străzile Sucevei într-o procesiune în cadrul căreia au avut loc opriri în faţa principalelor biserici. Sfîntul Ioan este protectorul oraşului Suceava. În anul 1402, domnitorul Alexandru cel Bun a adus moaştele la Suceava.