MOPAN Suceava
Galerie foto132 poze în acest set

Peste 40 de producători şi meşteri populari sunt prezenţi la ediţia de anul acesta a Târgului de toamnă „Produs înBucovina”. Târgul este a fost deschis vineri la amiază în prezenţa ministrului fondurilor europene, Eugen Teodorovici. Ediţia de anul acesta a Târgul de toamnă „Produs în Bucovina” va avea loc până duminică, 28 septembrie a.c., are loc în parcarea Iulius Mall Suceava, şi este organizat de către Consiliul Judeţean şi Asociaţia „Produs în Bucovina”.

La deschiderea târgului, alături de ministrul fondurilor europene au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu, primarul Sucevei, Ion Lungu, precum şi parlamentarii Ovidiu Donţu, Neculai Bereanu şi Cezar Cioată. Aceştia au vizitat standurile de prezentare ale producătorilor suceveni, atât ministrul Eugen Teodorovici, cât şi oficilităţile sucevene fiind îndemnate să guste din produsele din carne şi din lapte, din produsele apicultorilor, dar şi din mustul şi sucurile naturale de anul acesta.

Trebuie spus că la Târgul de toamnă „Produs în Bucoviona”, sucevenii pot să cumpere produse de panificaţie şi patiserie, miere de albine şi produse apicole, fructe, legume şi murături, produse lactate, preparate din carne, bere, bere de casă, must, sucurinaturale, îngheţată, preparate la grătar şi ceaun, dar şi creaţii ale meşterilor populari.

După ce a vizitat standurile, ministrul fondurilor europene i-a îndemnat pe producătorii suceveni să meargă în întreaga ţară pentru a-şi promova produsele. Eugen Teodorovici a spus că o promovare mai intensă a produselor din judeţul Suceava ar trebui să fie făcută în afara graniţelor ţării. „Important este ca ei să fie sprijiniţi şi pe bani europeni pentru ca ceea ce ei produc să fie cunoscut şi peste graniţă. Vor fi multe proiecte lansate pe diverse zone, de la linii de echipamente pentru a-şi diversifica şi chiar a intensifica producţie, şi până la creşterea calităţii produselor. De asemenea, vor fi fonduri şi pe partea de promovare. Şi asta deoarece este nevoie de o promovare intensă, atât în ţară cât şi în străinătate”, a declarat ministrul fondurilor europene. Teodorovici a subliniat faptul că asocierile, aşa cum este şi Asociaţia „Produs în Bucovina”, pot obţine un punctaj suplimentar pentru proiectele cu finanţare europeană.

Preşedintele Asociaţiei „Produs în Bucovina”, Cristina Dumitrescu, ne-a declarat că la ediţia de anul acesta a târgului de toamnă de la Suceava s-a înregistrat cel mai mare număr de participanţi, comparativ cu ediţiile precedente. Cristina Dumitrescu a precizat că 42 de membri ai asociaţiei, şi invitaţi special, îşi expun produsele pentru a fi cumpărate de către suceveni. Preşedintele Asociaţiei „Produs în Bucovina” a lansat o invitaţie către locuitorii Sucevei, şi nu numai, să vină la târg, unde vor găsi „în primul rând delicii culinare, şi anume preparate din carne, produse din lapte, produse apicole, fructe şi legume, sucuri naturale, dulciuri şi prăjituri”. Ea a mai adăugat că în momentul de faţă doar un singur membru al Asociaţiei „Produs în Bucovina” a finalizat procedurile pentru a se reatesta ca producător tradiţional, în baza noilor prevederi legale. Cristina Dumitrescu a spus că în baza vechilor prevederi legale, asociaţia avea şapte producători tradiţionali atestaţi.

De precizat că singurul producător tradiţional din judeţul Suceava care s-a reatestat după noua legislaţie este „La Baciu”. Şi anul acesta Ioan Baciu Ţăran a venit la Suceava cu produsele tradiţionale care au ajuns să fie căutate în întreagaţară, de la porcul umplut şi costiţa hiţuită, şi până la cârnaţii boiereşti şi muşchiul haiducesc. El ne-a declarat că în baza noii legislaţii, „La Baciu” are şapte produse tradiţionale atestate, care se produc după o reţetă mai veche de 30 de ani, şi anume jambonul, chişca, toba, costiţa hiţuită, muşchiul copt în jar, cârnaţii boiereşti şi muşchiul haiducesc.

 

Ministrul fondurilor europene a inaugurat Târgul de toamnă „Produs în Bucovina”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava