MOPAN Suceava

Asociaţia Generaţiei de Azi a dat startul înscrierilor la cea de-a doua ediție a Școlii de Iarnă “Tinerii de Azi – Adulții de Mâine”, care va avea loc la Rîu Sadului, județul Sibiu, în perioada 5-11 februarie. Sunt disponibile 72 de locuri pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani.

După o primă ediție de succes, Ediţia a II-a va reuni 100 de tineri, traineri şi invitaţi speciali, care timp de 6 zile vor avea parte de traininguri şi ateliere ȋntr-o manieră nonformală. Se urmărește dezvoltarea personală a tinerilor, prin intermediul atelierelor susținute de traineri recunoscuți la nivel național și/sau internațional (Atelierul de Muzică – susținut de artistul Jhonny King, Atelierul de Dans, Atelierul de Teatru, dar și Atelierul de pantomimă).

De asemenea, în scopul autocunoașterii și al autodezvoltării personale, se vor organiza și 4 training-uri, tema centrală fiind comunicarea, precum “Distorsiuni și bariere în comunicarea interpersonală”, „Management-ul conflictelor și negociere”, „Debate” și „Public speaking”. Fiecare persoană își va alege un atelier și un training la care să participe „Şcoala de Iarnă nu este despre note, cărţi sau caiete… nu este nici despre lucrări sau profesori! Şcoala de Iarnă este despre altceva. Este despre oameni şi fapte. Tineri care dezvoltȃndu-se armonios pot produce o schimbare ȋn comunitate din care fac parte. Ne bucurăm că am reuşit să schimbăm tineri cu această şcoală de iarnă, aşa cum mulţi tineri au afirmat.” a declarat Cristian Tănase, Preşedintele Asociaţiei Generaţiei de Azi.

De la această Şcoală de Iarnă nu puteau să lipsească şi discuţiile libere menite să mărească motivaţia participanţilor (susţinute de modele de viaţă demne de urmat), toate  ȋmbinate cu activităţi recreaţionale de iarnă ȋn aer liber.

Tinerii care doresc să aplice, se pot ȋnscrie accesȃnd pagina de facebook a Şcolii de Iarnă –

www.facebook.com/scoaladeiarna

Moş Crăciun vine cu Şcoala de Iarnă, 9.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.5/10 (2 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava