Concert pascal
MOPAN Suceava

Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, după invalidarea referendumului, că nimeni nu este de neînlocuit, şi că „într-o zi şi Traian Băsescu va fi înlocuit din funcţie”. „Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru stabilitatea politică din România”, a subliniat Nechifor. El a adăugat că invalidarea referendumului reprezintă un drept al Curţii Constituţionale. „Mergem mai departe. Este o etapă din viaţa noastră. Am încercat şi au votat mai bine de jumătate dintre românii care aveau drept de vot conform Legii referendumului”, a spus Cătălin Nechifor, care a mai precizat că USL Suceava se pregăteşte în momentul de faţă pentru alegerile parlamentare.

 

 

De asemenea, preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, spune că Traian Băsescu a avut câştig de cauză deoarece şi-a numit oamenii în funcţiile cheie, „iar aceştia au executat nişte ordine”. Băişanu a mai spus că i se pare normal ca cele câteva milioane de români care locuiesc peste hotare să nu fie incluşi pe listele electorale permanente. „Aceşti oameni au drept de vot, dar să fie trecuţi pe listele electorale suplimentare”, este de părere preşedintele PNL Suceava şi copreşedinte al USL Suceava. Alexandru Băişanu consideră că prin invalidarea referendumului România a ratat o şansă unică pentru linişte şi normalitate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava