Concert pascal
MOPAN Suceava

O frumoasă zi de primavară, în Vinerea Mare, cu aproximativ 100 de oaspeți care au venit să asiste la inaugurarea unei noi case în cadrul Satului Seniorilor din Buhuși, proiect al Fundației de Sprijin Comunitar. Aparținători, parteneri, autorități locale au răspuns invitației echipei FSC de a vizita complexul și a trăi o experiență spirituală unică, tipică satului tradițional românesc, încondeind ouă, stând la taifas și îmbogățindu-se din experiența de viață a bunicilor care păstrează în suflet comori sufletești adunate de-a lungul vieții. Deasemenea oaspeții au vizitat și s-au familiarizat cu noul spațiu care va oferi 15 noi locuri în cinci camere cu băi separate, bucătăria care va deservi întreg complexul, cabinet medical și un living generos pentru activitățile de socializare.

Panglica inaugurală a fost tăiata de coordonatorul complexului doamna Elena Năstac și doi prieteni apropiați ai Satului Seniorilor, doamna Elena Mitrea director al Asociației “Există o Șansă” și domnul Vasile Zaharia din partea Primăriei orașului Buhuși.

Toți cei prezenți au fost impresionați de facilitățile excelente ce sunt oferite de noua locuință, care îndeplinesc cele mai exigente standarde de locuire și îngrijire, ceea ce reconfirmă poziționarea Satului Seniorilor în topul așezămintelor de acest gen din întreg județul sau chiar din județele limitrofe. Vizitatorii au apreciat și noua fermă de animale care a fost relocată în urma construcției noii case și care adăpostește 3 văcute și doi viței, porci, iepuri, găini și rațe care asigură o alimentație naturală și sănătoasă rezidenților satului, dar și un ponei și doi câini labradori care fac deliciul nepoțeilor care își vizitează frecvent bunicii cazați aici.

“Prin darea în folosință a noii case numărul de locuri oferite în cadrul Satului Seniorilor Milly va ajunge la 55. Condițiile și serviciile complete și excelente pe care le oferim au făcut ca satul nostru să fie foarte căutat. In 2015, spre exemplu, am avut peste 280 de solicitări, din 5 județe, mult peste capacitatea complexului. Așa se face că cele 15 noi locuri au fost rezervate deja cu câteva saptamani în urmă, în ordinea depunerii cererilor. In această zi specială țin să le mulțumesc  tuturor celor care ne sunt alături și în special inimoasei echipe care a transformat acest complex într-un loc de vis pentru orice vârstnic!” (Elena Năstac, coordonatorul Satului Seniorilor Milly.)

Principalele servicii oferite rezidenților Satului Seniorilor Milly de către o echipă de 22 de specialiști se numară, cazarea și îngrijirea 24/24 ore cu personal calificat, activități de socializare (cluburi de muzică, cinema, arte și decorațiuni, excursii, lectură, etc.), activități terapeutice și de recuperare medicală, activități gospodărești în ferma centrului.

Investiția a fost posibilă grație unei finanțări oferite prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România și cu sprijinul unor parteneri tradiționali ai FSC, firmele Barrier, Dedeman și AE Electronics.

Construcția de la Buhuși și inaugurarea ei au reprezentat punctul terminus al unui amplu proiect de dezvoltare a serviciilor FSC adresate persoanelor vârstnice din județul Bacău, „Consolidare, dezvoltare și promovare servicii integrate pentru persoane vârstnice vulnerabile”. Derulat pe parcursul a 14 luni, proiectul a răspuns nevoii de dezvoltare a serviciilor dedicate persoanelor vârstnice, în contextul în care fenomenul de îmbătrânire accelerată afectează și țara noastră, iar serviciile medico-sociale pentru acest grup vulnerabil sunt slab dezvoltate și aproape absente în zonele rurale.

Proiectul și-a propus dezvoltarea și consolidarea serviciilor integrate derulate de FSC în zona de est a județului Bacău prin extinderea serviciului de îngrijiri la domiciliu pentru 100 de vârstnici în comuna Corbasca și extinderea centrului rezidențial „Satul Seniorilor Milly”.

Tot in cadrul acestu proiect seniorii din cadrul Centrului de zi „Dr.Ștefan Ciobanu” au realizat o piesă de teatru și un ziar „Vocea Seniorilor” editat în cinci numere, prin care au atras atenția asupra problemelor vârstei a III-a și au promovat îmbătrânirea activă. Specialistii FSC si-au sintetizat activitatea si experienta de peste 15 ani in domeniul serviciilor pentru varstnici prin realizarea unui studiu și a unui plan județean de servicii precum și a unei serii de evenimente locale si regionale, inclusiv a unei întâlniri strategice cu Ministrul Muncii.

Ionut Chirita,

Coordinator PR

Evenimentul este realizat în cadrul proiectului „Consolidare, dezvoltare și promovare servicii integrate pentru persoane vârstnice vulnerabile” , derulat de FSC și finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați: www.eeagrants.org

 

 

 

O nouă casă și-a primit oaspeții în Satul Seniorilor Milly, 9.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava