Andrei Bogoslavič, misionar catolic oarecum controversat, face în 1623 un inventar a centrelor catolice din Moldova – „ţară a sultanului otoman” şi a numărului de credincioşi din acestea. Astfel, aflăm că „…în această provincie mai este un oraş tot la hotarele Transilvaniei, foarte <bine> întărit cu o cetate, şi este numit Suceava. Acolo noi avem două biserici, una închinată Sf. Treimi, care fusese odată a călugărilor dominicani şi alta Maicii Domnului; acolo sunt 68 de case de unguri şi saşi foarte înstăriţi şi un preot; şi o biserică şi cealaltă sunt bine îngrijite. Ceilalţi sunt toţi schismatici, iar câţiva sunt luterani.”

În 1630, călugărul minorit conventual Paolo Bonnicio din Malta nota că „la Suceava sunt 22 de case cu o biserică. Ca preot au pe un frate simplu de al nostru, numai pentru a sluji liturghia şi pentru confesiuni. În Baia sunt vreo 40 de case, au o biserică şi un frate de al nostru încă necalificat (semplice), dar nu se mai poate întreţine din cauza sărăciei acelora.” Acelaşi călugăr, nota în 1632 că „Moldova este o ţară stăpânită de sultanul turcesc şi această ţară este aşezată între Rutenia, Transilvania, Ţara Românească şi o parte a Bulgariei şi a Tartariei, adică Tracia. Fluviul Nistru sau Tiras desparte Moldova de Rutenia; acest fluviu izvorăşte din munţii Transilvaniei şi se varsă în Marea Neagră, în apropiere de Cetatea Albă. Moldova are o întindere de vreo patru zile de mers de-a lungul malului Nistrului, începând de la Cernăuţi, sau puţin mai sus până la Orhei, iar dinspre partea Ruteniei începând de la Sniatyn se întinde până la Raşkov, care este vecin cu Orheiul; de o parte este Rutenia, de cealaltă parte, Moldova.” Referitor la Suceava, Paolo Bonnicio din Malta menţionează că „de la Siret, o iei spre Suceava, care este aşezată sub munţii Transilvaniei, şi unde se vor fi găsind vreo 1500 de case; acolo este o cetate întărită cu tunuri pentru apărarea domnului şi a curţii sale de orice incursiune fie a polonilor sau a tătarilor, dar nu ar putea rezista multă vreme la un război în regulă; în acest oraş se află arhiepiscopia schismatică a ţării, pe care ei o numesc mitropolie.” Vorbind despre catolicismul din Moldova, călugărul minorit spune că „în timpul domnului Ştefan cel Bun, voievod al Moldovei care a domnit în Moldova vreo 40 de ani şi care avea ca soţie o catolică maghiară (confundă cu Margareta, prima soţie a lui Alexandru cel Bun, care era catolică), au fost înălţate multe biserici pentru catolici de către acel domn, din evlavia şi rugăminţile acelei doamne; mai întâi a înălţat o biserică la Siret împreună cu episcopia sa, la Cotnari a înălţat una cu o clopotniţă şi cu clopote, două la Suceava, una pentru popor şi alta înăuntrul curţii domneşti pentru doamna sa şi pentru slujitorii ei; una din biserici e închinată prea Sfintei Treimi iar cealaltă Maicii Domnului.” […] Dar după ce a murit acest domn şi după ce a fost subjugată ţara de turci, trecând câtva timp, a ajuns domn al Moldovei fiul natural al susnumitului domn, care purta numele de Ştefăniţă belicâne care, cu totul dimpotrivă tatălui său, a fost un mare duşman al catolicilor (şi aici este o confuzie, fiind în fapt vorba despre Ştefăniţă Rareş, nepot al lui Ştefan cel Mare)”. Spune apoi: „după ce am cutreierat toată şara Moldovei, mi se pare că Suceava este locul cel mai bun care se poate afla şi mai ferit de năvăliri (fiind <acolo> o cetate puternică) pentru a întemeia un seminar de doisprezece tineri, atât din Secuime, cât şi din Moldova, care să fie crescuţi sub disciplina unui episcop italian, şi aceştia ar sluji apoi ca preoţi în Secuime cât şi în Moldova şi astfel ar fi preoţi destui şi ar lucra pe întrecute.” […] Episcopul şi-ar putea lua numele de la episcopia de Siret şi ar putea avea aceeaşi dieceză pe care o are arhiepiscopul schismatic de Suceava, dar deoarece episcopul nu are şi nu poate avea nici un fel de venituri din acele locuri, este de trebuinţă să primească de la Sacra Congregaţie 600 de scuzi pe an, şi cu aceştia să trăiască el, şi să întreţină de asemenea seminarul de doisprezece tineri – cum am spus mai sus – din Moldova şi din Secuime.”