Benedetto Emanuele Remondi din Milan a venit, în Moldova în 1635, de la Constantinopol, vizitând în 1636 oraşele şi bisericile din această provincie şi întocmind o dare de seamă. Personaj controversat, acesta nu se bucura neapărat de o bună reputaţie la Constantinopol, vicarul patriarhal Giovanni din Fanano spunând într-o scrisoare din 1643 că Benedetto „e aproape întotdeauna beat”.
După ce, împreună cu episcopul Zamozski, Remondi a vizitat Baia, unde a găsit „o mare şi frumoasă biserică de piatră, cu un turn care slujeşte de clopotnică” şi „38 de case de saşi catolici, care ţin un preot şi de asemenea păstrează cu multă evlavie prea sfânta împărtăşanie pentru neputincioşi”, acesta s-a deplasat, în aceeaşi companie, spre Suceava. Astfel, Benedetto Emanuele Remondi scrie că „am ajuns după alte leghe într-un oraş foarte puternic, fiind aici o cetate întărită ce se cheamă Suceava, după numele râului care o înconjură. Aici am găsit două biserici frumoase ale noastre (catolice – n.n.), clădite din piatră, într-una din ele păstrează sfânta împărtăşanie pentru bolnavi. Acolo sunt numai opt case de saşi catolici care continuă să ţină un preot.
Un alt călător străin care a scris despre Suceava a fost Petru Bogdan Bakšić, născut între 1601-1603 la Chiprovaţ, cea mai importantă aşezare catolică din Bulgaria. În 1641, în calitate de vizitator apostolic, face o vizită în Moldova, ocazie cu care întocmeşte un raport considerabil. Astfel, referitor la Suceava, prelatul scrie: „12 octombrie 1641. Am vizitat oraşul Suceava, neîmprejmuit <cu ziduri>, dar alături de oraş se află o cetate foarte frumoasă şi puternică aşezată pe un deal, la poalele căruia curge un râu numit Suceava, în care se află păstrăvi şi alţi peşti, şi acest râu vine din munţii Transilvaniei. Acest oraş este aproape de graniţa Poloniei. În ţinut se află din belşug grâu şi poame, dar vii nu sunt, deoarece regiunea este mai aproape de munte şi de teama frigului nu se sădeşte viţă, dar toţi au vii la Cotnari, în ţinutul amintit, care este cale de o zi spre răsărit. Vitele nu sunt în număr mai mic decât în alte părţi ale Moldovei, şi sunt şi mai de soi , fiind mai aproape de munte. Oamenii sunt mai şlefuiţi deoarece au mai dese legături cu polonii şi ungurii şi acest oraş este şi reşedinţa de căpetenie a domnului, care are aici un palat, biserică şi grădini şi alte lucruri ce-i aparţin şi vine adesea să stea câtva timp. Este un oraş mai de seamă şi capitala întregii Moldove şi totodată reşedinţa Mitropoliei. Cetatea numită mai sus are trei-patru turnuri mari şi altele mai mici şi deasupra porţii are săpat un cap de bour, care este stema ţării; dedesubt sunt inscripţii slavone ale diferiţilor principi. E bine păzită, înzestrată cu arme şi este ţinută întotdeauna ferecată. În piaţă, în faţa palatului domnului, se află un spital pentru bolnavi şi săraci, dar nu este prea mare. Mai sunt băi turceşti, nu departe de palat. Se află acolo multe ape curgătore şi fântâni cu apă rece. În jurul oraşului sunt ogoare, lacuri şi păduri. Mai înainte locuiau aici mulţi catolici, după cum mi-au spus catolicii şi se vede după biserică, dar acum sunt puţini.
Sunt 40 de catolici pentru împărtăşanie şi 10 copii, saşi de neam. Au o biserică foarte frumoasă, lungă de 27 de paşi şi lată de 6 paşi înspre altarul cel mare, iar mai jos către mijloc, de 12 paşi. E închinată Sfintei Treimi, are trei altare cu zugrăveli sau picturi foarte frumoase; pe mâna stângă e sacristia; se află şi un amvon de unde se predică şi o cristelniţă în mijlocul bisericii. Nu au preot… şi în clopotniţă <sunt> 5 clopote; în jurul bisericii se află cimitirul împrejmuit şi o casă pentru preot, dar aceasta este ruinată, fiind părăsită. Catolicii sunt puţini şi nu au preoţi, nu pot să-i întreţină deşi au la Cotari nişte vii ale bisericii, acestea fiind părăginite. În această biserică sunt îngropaţi trei episcopi; se cunosc urmele unde este îngropat unul <dintre ei>, dar locurile celorlalţi nu se cunosc; se ştie de ei doar prin tradiţie. Au destule cărţi pentru slujbă şi pentru cântări. Nu se ştie ca biserica să fi fost vreodată sfinţită, neaflându-se nimic scris, nici semne de cruci; este adevărat, că a fost văruită de multe ori şi poate de aceea nu se cunosc crucile pe zid.
În acest oraş se mai află o biserică în grădina domnului, şi aceasta este de zid având o lungime de 23 de paşi şi o lăţime de 10 paşi şi e închinată trupului lui Isus. Acum are numai altar, celelalte sunt ruinate.
În clopotniţă se află 2 clopote; biserica este încuiată, dar cheia o ţin credincioşii.
Moldovenii au 700 de case, ceea ce face peste 3000 de suflete; au 16 biserici, o mănăstire cu biserică închinată unui oarecare Sf. călugăr Ioan şi se spune că trupul său se află în acea mănăstire. Mănăstirea este a mitropolitului, este reşedinţa sa, deşi el stă aproape tot timpul cu domnul, şi în mănăstire stă vicarul său cu alţi călugări. Mai este o biserică mare în piaţă, a Sf. mucenic Dumitru. Cam acestea sunt cele mai însemnate, de zid, apoi mai sunt altele de zid şi de lemn.
Există cam 300 de case de armeni, ceea ce face peste 1600 de suflete. Armenii au cinci biserici, una este destinată episcopului – pentru că şi armenii îşi au episcopul lor în acest oraş – şi trăiesc în foarte mare pompă şi libertate. Nu am întrebat de numele bisericii lor.”