Concert pascal
MOPAN Suceava

Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a anunţat că pârtia de schi de pe Rarău va finalizată în cursul acestui an. El a spus că singura problemă ar fi capacitatea firmelor care au câştigat licitaţia pentru această investiţie de a finaliza lucrările. „Sper ca aceste firme să găsească resurse, având în vedere că au câştigat un contract, au obligaţii şi trebuie să facă lucrările respectând şi termene de timp, şi termene financiare. Finanţarea pârtiei se face de la nivel central şi sunt bani prevăzuţi în buget. Sper ca în acest an să finalizăm această investiţie”, a spus Nechifor. Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a solicitat săptămâna trecută sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava pentru a găsi finanţarea necesară finalizării primului tronson al pârtiei de pe Rarău. Negură a spus că investiţia în primul tronson al pârtiei este finalizată în proporţie de 81%, subliniind că finalizarea acestuia este o problemă vitală pentru viitorul municipiului Câmpulung Moldovenesc. El a arătat că pentru finalizarea lucrărilor la primul tronson al pârtiei, care va avea o lungime de 2,8 kilometri, mai este necesară o sumă de 21,25 milioane de lei. Valoarea totală a investiţiei în primul tronson al pârtiei de schi de pe masivul Rarău se ridică la suma de 71,1 milioane de lei. Potrivit proiectului, lăţimea acestei pârtii variază de la 30 de metri, în zona de plecare, la 80 de metri în zona de sosire. Panta medie a acestui tronson este de 16,6%, încadrându-se într-o pârtie de categorie uşoară spre medie. Al doilea tronson al pârtiei va avea o lungime de aproape 1,7 kilometri, o pantă medie de 21,5% şi va avea lăţimea medie de 35,2 metri.

Pârtia de schi de pe Rarău va fi finalizată în acest an, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava