MOPAN Suceava

Atleții cluburilor sportive din județul Suceava au reușit pe final de sezon în aer liber să urce pe podiumul competițiilor naționale. La Craiova, doi dintre ei, Andrei Dorin Rusu, de la CSM Dorna Vatra Dornei, și Andreea Doroftei, sportivă din Câmpulung Moldovenesc ce evoluează pentru CSM Suceava, au dominat finalele Campionatului Național de Cros, atât la juniori I, cât și la juniori II, câștigând în total patru medalii de aur și tot atâtea titluri de campioni naționali ai României. Elevă la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Câmpulung Moldovenesc, sportiva Andreea Doroftei, pregătită la Clubul Sportiv Municipal Suceava de antrenoarea Erzilia Țâmpău, a reușit o cursă foarte bună la aceste naționale de cros, impunându-se la finalul celor 4 kilometri, atât la vârsta ei, junioare II, cât și la junioarele I. La același concurs, colega sa de la CSM Suceava, Cornelia Nisioi a terminat pe locul șase la junioare II și pe locul 10 la junioare I din 78 de concurente, dar și pe locul șase cu echipa de junioare II din care au mai făcut parte Roberta Doboș și Diana Anghelescu.
„A fost un traseu destul de greu pe un teren ud ce le-a pus probleme concurenților, dar mă bucur că Andreea a reușit să se impună la ambele categorii de vârstă. În plus, după aceste naționale sportiva noastră s-a calificat la Balcaniadă și europene, unde sper să facă o figură frumoasă, așa cum a reușit anul trecut, când a luat bronzul balcanic la individual și aurul cu echipa, ambele la junioare I”, a explicat antrenoarea Erzilia Țâmpău.
În concursul masculin la Campionatul Național de Cros, atletul Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei Andrei Dorin Rusu a dominat ambele categorii de juniori, câștigând medaliile de aur la finalul celor 6 kilometri parcurși pe hipodromul din Craiova. Acest succes i-a asigurat prezența în lotul României, pe 21 noiembrie la Campionatul Balcanic de Cros din Croația și pe 13 decembrie la Campionatul European din Franța.
„De două luni, Andrei Dorin Rusu s-a mutat din Rădăuți la Vatra Dornei, iar de câteva zile s-a realizat și transferul la clubul nostru. În această perioadă a stat în pregătire centralizată, având cazare și masă, iar acest lucru s-a simțit în evoluțiile sale din ultima perioadă, inclusiv la aceste naționale de cros. Sperăm într-o comportare bună și la Balcaniadă, unde ne dorim o medalie în concursul individual. Vreau să mulțumesc celor de la Vila Iulia din Vatra Dornei pentru sprijinul acordat, dar și Primăriei Vatra Dornei, instituție ce ne ajută tot timpul”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava