MOPAN Suceava

Peste 350 de participanți, manageri români, au absolvit primele cursuri organizate în perioada mai – iulie 2012 în prima etapă a „Campionatului performanței”, organizat de Schultz Consulting și partenerii săi Camera de Comerț și Industrie Suceava și Fundația „Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie” – Filiala Brașov în cadrul proiectului ANTRE(pre)NOR pentru PERFORMANȚĂ.

Directorul CCI Suceava, Marcel Gaftoneanu, a precizat că cele 12 tipuri de cursuri de management, dezvoltate de specialiștii Schultz Consulting, s-au caracterizat prin centrarea pe situații concrete și soluții de optimizare a afacerii, abordarea practică și aplicabilitatea directă, exemple de bune practici și adaptare la specificul mediului de afaceri românesc.

Printre temele cursurilor derulate în cadrul proiectului se numără cursuri dezvoltate special pentru managementul superior: Business Development Skills in Action (Management Strategic), Leadership, cursuri pentru middle management: Provocarea de a fi Manager, Business Project Management, Negociere și vânzări, Marketing, Managementul Resurselor Umane, Management Financiar, Managementul Echipei, precum și cursuri axate pe competențe manageriale generale: Customer Care, Comunicare Organizațională, Managementul Eficient al Timpului.

Participanții au fost manageri din companiile românești din trei regiuni de dezvoltare (București-Ilfov, Nord-Est și Centru), provenind din companii mici și mijlocii cu profile de activitate diferite: consultanță, IT, auto, vânzări, servicii financiare, producție (confecții, încălțăminte), inginerie, construcții, distribuție, servicii medicale, edituri, etc.

Prin proiectul „ANTRE(pre)NOR pentru PERFORMANȚĂ”, Schultz Consulting și partenerii săi Camera de Comerț și Industrie Suceava și Fundația „Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie” – Filiala Brașov și-au propus dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor necesare administrării eficiente a afacerilor pentru echipele de management a IMM-urilor din regiunile Bucureşti – Ilfov, Nord-Est şi Centru.

Proiectul „ANTRE(pre)NOR pentru PERFORMANȚĂ” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 și este implementat de Schultz Consulting în calitate de Beneficiar, împreună cu partenerii săi Camera de Comerț și Industrie Suceava și Fundația „Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie” – Filiala Brașov în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2013.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava