PNL Suceava: Se vede că PSD a avut o agenda ascunsă pe care a ales să o pună în aplicare
Liberalii suceveni au anunţat că dezaprobă în mod ferm introducerea modificărilor legislaţiei în domeniul justiţiei şi modul în care a fost luată această decizie, „la ceas de seară”. Într-un comunicat transmis de biroul de prese al PNL Suceava se precizează că reacţiile din ultimele zile arată că şi electoratul din România care a votat PSD regretă în mare parte votul acordat, pentru că PSD nu a fost votat pentru modificarea brutală a legislaţiei în domeniul justiţiei sau pentru grațieri, ci a fost votat pentru promisiunile referitoare la pensii şi salarii.
„Se vede că PSD a avut o agenda ascunsă, pe care, la nici o lună de guvernare, a ales să o pună în aplicare. PNL dezaprobă ferm introducerea modificărilor legislaţiei în domeniul justiţiei, la ceas de noapte, prin Ordonanţă de Urgenţă, fără avize şi fără consultarea instituţiilor puterii judecătoreşti”, se precizează în comunicat.
În acelaşi timp, PNL a solicitat PSD şi Guvernului Grindeanu renunţarea la Ordonanţa 13/2017 şi dezbaterea în Parlament a legislaţiei în domeniul justiţiei, cu o largă şi transparentă consultare publică.
Liberalii au mai anunţat că vor folosi toate mijloacele legale pe care le are la dispoziţie ca partid de opoziţie pentru a bloca această acţiune iresponsabilă a PSD.
„PNL îşi menţine pe deplin angajamentul de a susţine statul de drept, în acord cu agenda internaţională a României.
PNL solicită PSD să se concentreze în aceste zile pe alocarea de resurse financiare în Legea Bugetului pe 2017, care la acest moment asigura salarii doar pentru jumătate de an”, se mai spune în comunicat