Concert pascal
MOPAN Suceava

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit sâmbătă după amiază cu o autospecială pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă pentru salvarea unei persoane, cunoscută cu probleme psihice, care era căzută în fântâna propriei gospodării, din satul Moara Nica, comuna Moara.
La sosirea salvatorilor, bărbatul era conştient şi se afla pe fundul fântânii, la o adâncime de aproximativ 5 metri.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt. Adj. Alin Găleată, un pompier militar a coborât în fântână şi a asigurat victima. „Deşi procedura este de a extrage întâi salvatorul şi apoi victima, din cauza faptului că bărbatul intrase în hipotermie, s-a luat decizia ca acesta să fie extras primul”, a spus Alin Găleată. El a adăugat că după ce a fost adusă la suprafaţă, victima în vârstă de 68 de ani a fost preluată de echipajul pompierilor pentru evaluare medicală. După acordarea primului ajutor medical, salvatorii au transportat-o la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

 

Pompierii suceveni au salvat o persoană cu probleme psihice care a căzut într-o fântână, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava