De fiecare dată când apare în prim planul discuţiilor mediatice un subiect de interes naţional şi/sau internaţional relevant pentru cetăţeanul simplu, fiecare încearcă să identifice realitatea. În jurul oricărui subiect sunt păreri pro şi contra şi… multă, multă, multă manipulare. Gama problemelor dilemelor româneşti este foarte largă – de la încălzirea globală până la banalul, dar indispensabilul mititel.

Recent au fost sărbătorile pascale. Televiziunile, de ştiri sau de divertisment au titrat zilnic creşterea sau scăderea preţului cărnii de miel. Ba, la un moment dat, toate, dar absolut toate, au prezentat imaginile cu mieii ce aşteptat să fie aleşi şi sacrificaţi într-o piaţă din capitală. În privinţa statisticilor se vorbea de 3-500.000 de miei sacrificaţi. Interesant este însă că nimeni, dar absolut nimeni, n-a protestat împotriva acestui ritual destul de barbar. Chiar mă întrebam unde sunt asociaţiile care se ocupă cu protecţia animalelor, „talibanii” care să se lege cu lanţuri de uşa abatorului amenajat în respectiva piaţă, cetăţenii supăraţi pe autorităţi etc. În schimb, când se vorbeşte mai serios despre câinii fără stăpân, care produc anual sute de victime, uneori chiar soldate cu decese, autorităţile au de-a face cu valuri de proteste, cetăţeni supăraţi, asociaţii inflamate etc. Sigur, se pune întrebarea: care este motivul? Păi, după mine, sunt două posibilităţi: 1) sumele impresionante de bani care se vehiculează în aşa-numitul proces de sterilizare, şi din care unii trăiesc foarte bine şi 2) faptul că acest concitadin al românului – câinele – nu poate fi mâncat; pentru că dacă ar fi fost comestibil, nu mai existau nici asociaţii, nici cetăţeni grijulii, nici proteste. Fără îndoială, nu contest că oamenii iubesc animalele; unii o arată direct crescându-le în curtea lor sau în casă; ceilalţi însă, după mine, doar se prefac.

La modă este acum subiectul gazelor de şist. Proteste, promisiuni electorale, sute de ore de emisie etc. Şi totuşi unii exploatează gazele de şist cu mare succes – americanii, de exemplu. Mă întreb: oare nu cumva niscaiva bani ruseşti – deci interese financiare – conduc la marea opoziţie împotriva exploatării acestei resurse? Sau acestea sunt doar pisica ce trebuie arătată ruşilor pentru a ieftini gazele pentru Europa occidentală? Sau OPEC-ul, care oricum s-a arătat public deranjat de gazele de şist americane, plătesc bine pentru stoparea exploatării în Europa? Personal, nu cred în dorinţa unora care vor sincer binele românilor; sunt destul de multe argumente ce mă obligă să gândesc aşa.

Vedeta ultimilor ani a fost, şi rămâne încă, sistemul bancar. În cazul României, nimeni n-a îndrăznit să deranjeze cumva vreo bancă. Ba, mai mult, atunci când Ungaria a impus taxarea acestui segment economic, toată lumea a făcut spume – FMI, Comisia Europeană, analiştii economici, politicienii, bancherii etc. Toţi, dar absolut toţi, ne prezentau la ore de maximă audienţă colapsul spre care se îndrepta Ungaria. Tot felul de organisme europene s-au învineţit de grijă, au făcut presiuni, au ameninţat ţara vecină însă, săptămâna trecută, stupoare: Ungaria se alătură clubului statelor care au deficitul bugetar sub limita Uniunii Europene; adică, mai simplu, un guvern care se gândeşte în primul rând la interesul naţional, a trecut peste toate mizeriile internaţionale şi au izbutit să le facă faţă… stând în picioare. Mă întreb: care a fost miza grijii guvernaţilor pentru bănci, imaginea publică fiind grija pentru cetăţean? Acelaşi simplu lucru – profitul; al grupului mic de bancheri şi, evident, al lor personal. Sigur, este doar o posibilitate…