Concert pascal
MOPAN Suceava

Prefectul de Suceava Constantin Harasim, a declarat în şedinţa de joi a Colegiului Prefectural că în ultima perioadă s-a constatat o îmbunătăţire a colaborării cu reprezentanţii companiei E.On în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Constantin Harasim a precizat că dacă în cursul acestei luni când zeci de localităţi au rămas fără curent electric din cauza condiţiilor cei de la E.On „nu şi-au făcut treaba”, în ultima perioadă compania a luat o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în situaţii de urgenţă. Harasim a explicat că E.On a constitui la nivelul fiecărui judeţ „o celulă de urgenţă” pentru gestionarea în timp cât mai scurt a acestor situaţii, dar şi pentru a exista o comunicare mult mai bună în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. „prefectul a explicat că în urma acestei decizii a E.On se vor putea şti cu exactitate câte locuinţe vor fi avariate în situaţia producerii unor defecţiuni majore, aşa cum s-a întâmplat şi luna aceasta când judeţul Suceava a fost sub incidenţa unui cod portocaliu de vreme rea. Constantin Harasim a mai adăugat că în perioada următoare urmează să fie semnat un nou protocol de colaborare între Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi compania E.On.
În aceeaşi şedinţă, şeful Serviciului de Gospodărire a Apelor Suceava, Daniel Drăgoi, a ţinut să aprecieze la rândul său faptul că reprezentanţii E.On s-au ţinut de cuvânt şi au reuşit să mute un stâlp pe care îl aveau în albia pârâului Voitinel, şi care bloca realizarea unor lucrări de amenajare a pârâului din fonduri europene. „Vreau să le mulţumesc public pentru s-au ţinut de cuvânt, au mutat stâlpul şi putem termina investiţia”, a spus Drăgoi.
Pe de altă parte, prefectul Constantin Harasim a ţinut să mai precizeze că în prima săptămână a lunii viitoare va fi convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru a clarifica rolul şi atribuţiile fiecărei instituţii din această structură. „Trebuie să organizăm lucrurile, iar în perioade în care sunt avertizări meteo, nu comitetul judeţean face treaba, ci grupul tehnic-operativ din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la care participă tot reprezentanţii instituţiilor abilitate sau componente. Centrul de comandă e acolo, şi toate datele se vor transmite în timp real la centrul naţional pentru situaţii de urgenţă”, a declarat Harasim.

Prefectul Harasim a remarcat îmbunătăţirea colaborării cu E.On în cadrul Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava