MOPAN Suceava

                   Centrul Psihologic “Marea Neagră”, recunoscut pentru revoluționarele tehnici de recuperare a copiilor cu dizabilități, desfășoară un nou proiect în cadrul căruia organizează ședințe de terapie cu animale (delfini și câini), apreciate de specialiștii internaționali ca fiind unele dintre cele mai progresive forme de terapie.

                   Proiectul “Copiii și animalele comunică” este inițiat de psihologul Adrian Gemănaru, nominalizat la premiile World Autism Festival și la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanța”, singurul psiholog din România acreditat în delfinoterapie și printre puținii acreditați în terapie canină.

                   Pentru sedințele de delfinoterapie a fost semnat un protocol de colaborare, încă din 2012, de Centrul Psihologic “Marea Neagră”, în parteneriat cu Delfinariul Constanța, însă in 2013, la cererea fostului Președinte al Consiliului Județean Constanța, proiectul a fost suspendat. În acest sens, psihologul Adrian Gemănaru cere public conducerii Delfinariului reluarea protocolului de colaborare, deoarece această terapie este extrem de benefică pentru copiii cu dizabilități din România și lansează o petiție online pentru reluarea proiectului – http://www.petitieonline.net/petitie/delfinoterapie_pentru_autism-p08493156.html

Centrul Psihologic “Marea Neagră” și-a asumat obligatia ca pentru două ore de terapie zilnică asigurată copiilor cu dizabilități, să suporte toate costurile de întreținere ale delfinilor, în valoare lunară de 10.000 lei, să asigure specialist psiholog acreditat internațional pentru delfinoterapie, să demareze o cercetare științifică, prin care să demonstreze beneficiile delfinoterapei, să suporte costurile de achiziționare a unui delfin în termen de 2 ani de la demararea proiectului, să asigure personal medical pe timpul terapiei, să suporte salariile lunare pentru personalul Delfinariului Constanta și toată logistica necesară desfășurării proiectului în condiții optime.

“Ședințele de terapie cu animale sunt foarte apreciate în Occident, mai ales în Statele Unite ale Americii, și am decis să demarăm acest proiect și în România. Din motive administrative sau poate politice, nu pot să-mi dau seama încă, proiectul a fost sistat și dorim să facem o presiune publică pentru reluarea acestuia. Am alergat un maraton și un ultramaraton pentru conștientizarea asupra beneficiilor terapiilor cu animale, am inițiat și o petiție publică pentru a le arăta celor din conducere că membrii comunității doresc reluarea proiectului și vom face orice e necesar ca delfinoterapia să devină o prioritate pentru Delfinariul Constanța”, psihologul Adrian Gemănaru, președintele Centrului Psihologic “Marea Neagră”, care este în curs de acreditare B.C.B.A. la Universitatea North Texas din Statele Unite ale Americii.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava