MOPAN Suceava

Centrul Internațional Helen Doron English organizează, în perioada 21 august – 3 septembrie, în localitatea Berca (judeţul Buzău), Tabăra în Limba Engleză, ediția 2016, dedicată elevilor din clasele I-VIII (6-14 ani inclusiv), care vor să se dezvolte, să-și facă noi prieteni, să se bucure de natură și să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare în limba engleză.

Toate activitățile se vor desfășura exclusiv în limba engleză, iar copiii vor participa la lecţii distractive, la ateliere tematice, la excursii pe munte şi vor interpreta celebre piese de teatru în limba lui Shakespeare. Tabăra de vara va avea loc separat pentru două categorii de vârstă, astfel: copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, în perioada 21-27 august, la programul “Teen Drama”, iar cei cu vârste între 6 şi 9 ani vor participa, în perioada 28 august – 3 septembrie, la programul educaţional “English Through Drama”. Programul educaţional se va încheia cu tradiţionalul foc de tabără.

Elevii care nu desfășoară cursuri la Centrul Internațional Helen Doron English, și vor să participe la această tabară de vară, vor susține un scurt interviu în limba engleză sau pot prezenta organizatorilor unul din următoarele certificate de competență lingvistică: KET, PET, FCE, CAE, CPE sau IELTS. Interviurile pot fi susținute telefonic sau la sediile Helen Doron English din București și Constanța, în intervalul orar 10.00-18.00, iar rezultatele vor fi primite pe loc.

“De regulă, vara este anotimpul în care copiii nu au un program organizat, așa cum sunt obișnuiți în timpul anului școlar, iar această tabară de vară este de bun augur, atât pentru ei,cât și pentru părințiilor acestora. Ne dorim să oferim copiilor și adolescenților o experiență culturală unică, prin educație de calitate într-un mediu relaxat și stimulativ. Creierul copiilor asimilează mult mai ușor și mai rapid o limbă străină atunci când presiunea este inexistentă, iar acest lucru este baza metodei speciale de predare a limbii engleze Helen Doron English. În acest mediu de munte, copiii vor învăța elemente ale culturii anglofone, vor pune în practică, prin piese de teatru, tot ceea ce au învăţat. Totodată, micuţii se vor dezvolta nu doar intelectual ci și personal, prin independența pe care o aduce acestuia capacitatea de a se descurca singur într-un mediu nou, într-o limbă străină, similar modului în care este folosită limba maternă”, declară specialistul în educaţie Ștefania Filip, coordonatorul Centrului Educațional Internațional Helen Doron English.

Copiii vor fi cazaţi la Pensiunea Casa Matei, iar înscrierile se pot face telefonic, la numărul 0722.204.395, pe adresa de e-mail se_romania@helendoron.com sau pe website-ul Centrului Educaţional, www.HelenDoron.ro.

––––

Helen Doron English este o instituţie internaţională cu un succes de 30 de ani în predarea limbii engleze pentru copii de la 0 la 18 ani. Peste 2 milioane de copii din intreaga lume  vorbesc astăzi engleza datorită Helen Doron English. Centrul Internaţional Helen Doron English din Constanţa a fost nominalizat la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanţa”, pentru prestigioasa activitate din domeniul educaţiei copilului.

Program internaţional de limbă engleză pentru copii. Ce va face copilul tău vara aceasta?, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava