MOPAN Suceava

Pentru prima oară în cei 82 de ani ai jocului Monopoly, fanii au șansa de a schimba popularul joc. Pionii, cele mai importante elemente ale jocului clasic, vor fi înlocuiți cu 8 piese noi, alese de către public prin vot pe www.votemonopoly.com. Astfel, între 10 și 31 ianuarie are loc Mania Pionilor, când românii decid, alături de fanii din întreaga lume, noua formulă a clasicului Monopoly.

Încă din 1935, de la apariția primei ediții a jocului Monopoly, figurinele metalice au fost elemente cheie ale jocului Monopoly. De-a lungul timpului, zeci de pioni din edițiile speciale lansate în fiecare an au purtat noroc celor peste 1 miliard de jucători din 114 țări. Neschimbată, însă, a rămas varianta clasică a jocului Monopoly, care în 2017 va include 8 pioni noi, în funcție de preferințele fanilor din România și nu numai. Astfel, dintre 64 de pioni vechi și noi, doar 8 vor fi aleși pentru a-i înlocui pe cei tradiționali din jocul clasic.

„Unul dintre cele mai importante momente ale jocului este chiar alegerea pionului norocos. Jucătorii se atașează de cei care le reprezintă personalitatea, ori, mai simplu, de cei care le-au purtat noroc în timpul jocului precedent. Pentru că sunt atât de importanți pentru fani, Monopoly le oferă acestora ocazia de a alege pionii care vor fi prezenți de acum încolo în varianta clasică a jocului. Suntem foarte curioși să aflăm preferințele românilor”, a declarat Larisa Popescu, Brand Manager Hasbro România.

În campania de votare lansată pe www.votemonopoly.ro au fost înscriși 64 de pioni vechi și noi, împărțiți în 8 categorii: animale, modă, elemente istorice, încălțăminte, invenții, social media, transport și lucruri care plutesc. Românii vor putea vota pionul preferat din fiecare categorie, astfel încât fiecare dintre acestea să fie reprezentată în cadrul jocului clasic Monopoly, începând cu luna august. Cel mai votat pion de către fanii din întreaga lume va fi anunțat în luna februarie, urmând ca în luna martie să fie anunțată întreaga listă a pionilor „câștigători”.

Cu ocazia provocării „Mania Pionilor”, Hasbro va lansa și jocul Monopoly – Mania Pionilor, care va include 16 figurine! Astfel, pe lângă cele 8 figurine tradiționale ale jocului, in aceasta editie speciala gasim si alți 8 pioni aurii precum pinguinul, ceasul, rățușca sau statueta Domnului Monopoly, reprezentativi pentru categoriile incluse în campania de votare.

Timp de 21 de zile, întreaga lume votează pionii norocoși ai anului 2017! Mai multe detalii despre campania de votare, dar și despre jocul Monopoly – Mania Pionilor puteți găsi pe www.votemonopoly.com sau pe pagina de Facebook Monopoly.

Monopoly este cel mai îndrăgit joc de tranzacții imobiliare din lume. Lansat pe data de 19 martie 1935, Monopoly a devenit unul dintre cele mai populare jocuri de societate la nivel mondial până în ziua de astăzi. În prezent, Monopoly este tradus în 47 de limbi și se comercializează în 144 de țări.

De-a lungul timpului, Hasbro a lansat peste 300 de ediții speciale Monopoly, fiecare dintre acestea având o tematică diferită.

Hasbro este una dintre cele mai mari companii producătoare de jocuri și jucării la nivel global. Misiunea companiei este aceea de a satisface nevoile fundamentale de joacă ale copiilor și familiilor din întreaga lume. În portofoliul brandului Hasbro se află unele dintre cele mai populare jocuri din lume, precum Pie Face, NERF, Monopoly, Transformers, Jenga, My Little Pony, Littlest Pet Shop și Play-Doh.

Înființată în urmă cu 90 ani, compania Hasbro deține în prezent atât unele dintre cele mai mari branduri de jocuri și jucării, cât și filme și jocuri digitale, reușind să răspundă cu succes cerințelor consumatorilor de pe întreg mapamondul. Producătorul se remarcă prin inovație și o gamă foarte variată de produse.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava