Concert pascal
MOPAN Suceava

Zilele trecute, echipa de rugby sub 19 ani a Liceului cu Program Sportiv Suceava a reluat competiţiile oficiale din 2017 cu al patrulea turneu din Campionatul Naţional de Rugby în 10. Turneul a avut loc la Galaţi.
Aproape calificaţi la turneul final, sportivii pregătiţi de antrenorul Dumitru Livadaru şi conduşi la acest turneu de pe margine de antrenorul Marcel Creţuleac au mai făcut un pas spre ultima fază a competiţiei. LPS Suceava a început turneul cu o victorie, 43–5 cu RC Brăila, iar mai apoi a cedat cu 0–15 în faţa liderului clasamentului general, Steaua Bucureşti.
În meciul al treilea, sucevenii au trecut la scor de gazdele de la CTTV Galaţi, scor 43–0, iar în ultima partidă au pierdut cu 5–22 cu CS Tomitanii Constanţa. În urma acestor rezultate, LPS Suceava s-a clasat pe locul III la acest turneu, după Steaua şi Tomitanii, dar în clasamentul general şi-au păstrat locul II, cu 37 de puncte, lider fiind Steaua, cu 48 de puncte, în timp ce locul III, ultimul ce duce la turneul final, este ocupat de Tomitanii Constanţa, cu 35 de puncte.
Antrenorul Dumitru Livadariu speră ca echipa sa să termine în forţă prima parte a campionatului.
„Pentru noi a fost un turneu ceva mai slab decât primele trei, dar având în vedere că a fost primul din acest an, pot să spun că sunt mulţumit că ne-am păstrat locul al doilea în clasamentul general. Ne-au lipsit şi mai mulţi jucători importanţi, precum Sebastian Rusu, Cristi Sandu, Răzvan Avrămoaie, dar şi Gabriel Tăuteanu, un pilier exponenţial care din păcate pentru noi a plecat în Anglia. Mai mult, în jocul cu Tomitanii puteam să câştigăm, deoarece arbitrul nu ne-a acordat trei eseuri valabile şi ne-a eliminat gratuit un jucător cu cartonaş roşu. Sper ca-n turneul de la Suceava să evoluăm mult mai bine şi să încheiem prima parte a campionatului în forţă şi mai apoi să ne luptăm pentru o medalie”, a declarat antrenorul Dumitru Livadariu.
Antrenorul sucevean a mai adăugat că a depus toată documentaţia la Federaţia Română de Rugby pentru a organiza în premieră turneul final la Suceava.
La turneul de la Galaţi, LPS Suceava a participat cu un lot format din sportivii: Marius Cora, Anton Mendrihan, Narcis Drăghia, Mihai Netbai, Alexandru Ţârdea, Andrei Serdenciuc, Sebastian Mânzâlică, Răzvan Avrămoaie, Mihai Stanciuc, Cristi Sandu, Călin Clim, Florin Zimbru, Sebastian Rusu şi Claudiu Sologiuc.
Duminica viitoare, sucevenii vor evolua din nou la al V-lea şi ultimul turneu din această fază a Campionatului Naţional, turneu la care vor fi gazde.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava