Concert pascal
MOPAN Suceava

Şase şcoli din România şi patru din străinătate vor participa la cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru-FIST, care se va desfăşura la Suceava, între 4 şi 11 iulie. Este vorba despre şcoli din Bucureşti, Tîrgu Mureş, Sibiu, Iaşi, Craiova, Cluj-Napoca, Chişinău-Republica Moldova, Lodz-Polonia, Bratislava-Slovacia şi Sofia-Bulgaria. Spectacolele vor avea loc la Teatrul Municipal „Matei Vişniec”, din incinta Centrului Cultural Bucovina.

Într-o conferinţă de presă organizată astăzi, preşedintele Asociaţiei Festivalului, Stelian Nistor a spus că Suceava a dat ţării mulţi actori şi artişti, iar aceasta este modalitatea lor de a da ceva înapoi oraşului.

Directorul FIST, Paul Chiribuţă a subliniat că se spune că o minune nu ţine mai mult de trei zile, însă festivalul a ajuns la a III-a ediţie şi se speră că nu se va opri aici. La rîndul său, prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Mircea A. Diaconu, a salutat ideea înfiinţării unei şcoli de teatru la Suceava, idee susţinută şi de către directorul artistic al Teatrului „Matei Vişniec”, regizorul Andrei Munteanu. FIST este organizat de Uniunea Naţională de Artă Teatrală  şi Cinematografică-UNATC.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava