MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, s-a arătat îngrijorat de faptul că județul Suceava nu dispune încă de un depozit ecologic pentru deșeuri menajere în condițiile în care groapa de gunoi din Botoșani unde sunt transportate în prezent deșeurile din mai multe localități sucevene se va închide până la sfârșitul acestui an. Nechifor a amintit că județul Suceava a avut șansa de a beneficia de o nouă groapă de gunoi modernă conform exigențelor Uniunii Europene încă din anii 2004-2005 printr-un gen de parteneriat public privat între Consiliul Județean și o firmă germană însă consilierii opoziției din acea vreme s-au opus. El a arătat că soluția adoptată ulterior de construire a două depozite de deșeuri la Moara și Pojorîta cu fonduri structurale trenează și că deși până acum trebuia dată în folosință prima celuă a depozitului de la Moara acest lucru nu s-a întâmplat. ”Suntem  acum în implmentare a acest proiect integrat cu cele două gropi de la Moara şi Pojorâta dar din păcate încă nu am reuşit să găsim o concluzie foarte fermă de ce suntem în întârziere. Prioritatea noastră acum este să găsim o formulă prin care să continuăm să ducem gunoiul menajer la Botoşani. Ar mai fi o variantă la Darabani dar din păcate este mai scumpă pentru că distanța este mai mare și purtatul gunoiului dintr-o parte în alta nu poate fi o soluție fezabilă pentru că din iarnă dacă se închide și groapa din Botoşani o să avem o foarte mare problemă. S-ar putea să ne trezim cu o situație similară cu cea din Italia în urmă cu patru cinci ani când era celebrul fenomen de la Napoli în care pe timp de vară întreg oraşul a rămas blocat de gunoaie”, declarat Nechifor. El a spus că a solicitat primarilor împreună cu prefectul Florin Sinescu date cu privire la cheltuielile pe care le fac pentru transportul gunoului menajer la groapa din Botoșani și date cu privire la volumul deșeurilor transportate. Asta pentru a avea o situație exactă asupra gestionării sistemului și pentru a cere ulterior sprijin de la Guvern pentru rezolvarea problemei. ”Guvernul va înțelege necesitatea ca Suceava să fie un județ curat”, a conchis Nechifor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava