MOPAN Suceava

Președintele organizației județene a PSD, deputatul Ioan Stan, le-a cerut liderilor locali ai partidului să definitiveze cât mai rapid procesul de organizare până la cel mai mic nivel și să atragă către PSD noi membri, reprezentativi pentru comunitate, în vederea abordării cu eficiență maximă a alegerilor parlamentare din 2016. Apelul a fost lansat la ședința Biroului Permanent al Organizației Județene a PSD Suceava care s-a desfășurat vineri în comuna Straja și a fost adus la cunoștința opiniei publice printr-un comunicat de presă semnat de purtătorul de cuvânt al social democraților, Alexandru Rădulescu.

”În debutul întâlnirii, președintele Organizației Județene PSD, dl. Ioan Stan, i-a felicitat pe noii primari social-democrați: dl. Cornel Țehaniuc (Solca), dl. Codrin Ilaș Rusu (Brodina), dl. Mihai Juravle (Straja), dl. Vasile Țugui  (Vicovul de Jos), a reiterat rugămintea de colaborare între toți primarii social-democrați, și-a exprimat regretul față de rezultatul modest înregistrat în unele localități din această zonă la alegerile pentru Consiliul Județean. Dl. Vasile Rusu, responsabil de coordonarea activității organizațiilor locale PSD din această zonă, a făcut o analiză a rezultatelor înregistrate la alegerile locale, evidențiind pentru fiecare localitate atât aspectele pozitive (alegerea unor noi primari social-democrați, constituirea majorităților în consiliile locale), cât și aspectele negative (pierderea postului de primar în unele localități: Horodnicul de Sus, Marginea, un număr insuficient de voturi  acordate candidaților PSD pentru Consiliul Județean). A prezentat de asemenea măsurile luate deja în ceea ce privește organizațiile locale care au înregistrat rezultate modeste la alegerile locale și a menționat viitoarele demersuri organizatorice: consolidarea  organizațiilor de femei, tineret și seniori, atragerea de noi membri”, se menționează în comunicatul PSD Suceava.

Potrivit acestuia, primarii și președinții de organizații locale prezenți și-au asumat rezultatele analizelor făcute și au identificat, la rândul lor, soluții de îmbunătățire a activităților administrative și politice, și au exprimat determinarea pentru câștigarea alegerilor parlamentare din 2016. În ședința Biroului Permanent al Organizației Județene a PSD Suceava s-au aprobat noua echipă de conducere a organizației locale Suceava, înlocuirea președintelui interimar al organizației locale Câmpulung Moldovenesc, Adrian Posa, cu Radu Mihalescul și dizolvarea Birourilor Permanente din unele organizații locale care au înregistrat rezultate slabe la alegerile locale.

 

 

Stan le-a cerut liderilor locali să definitiveze rapid procesul de organizare și să atragă către PSD noi membri, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava