Titlul de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Fălticeni pentru academicianul Eugen Simion
Unul dintre cei mai cunoscuţi critici şi istorici literari români, academicianul Ioan Eugen Simion, va primi titlul de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Fălticeni. Înalta distincţie îi va fi acordată...
Campanie de sterilizare gratuită în Fălticeni pentru câinii cu și fără stăpân
Primăria Fălticeni a anunțat că, între 1 și 13 mai, în municipiu se va derula o campanie de sterilizare a cîinilor cu și fără stăpîn. Acțiunea este organizată de Asociația de protecție a animalelor „Proanima”...
”Ziua curățeniei de primăvară” în municipiul Fălticeni
Primăria Municipiului Fălticeni a organizat miercuri, 12 aprilie sub coordonarea Compartimentului Mediu, „Ziua curățeniei de primăvară”, ca o acțiune premergătoare sărbătorilor pascale. Acțiunea la care...
Simpozionul internațional „România – între Occident şi Orient” a avut loc sâmbătă la Fălticeni
Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni a fost gazda Simpozionului Internaţional „România – între Occident şi Orient”, eveniment ajuns la a şaptea ediţie. Simpozionul a fost organizat în parteneriat...
Dosar penal pentru un șofer beat și fără permis prins în Fălticeni
Un bărbat de 40 de ani, din Bunești, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de polițiști băut și fără permis la volanul unei mașini. El a fost oprit pentru control, ieri, la Fălticeni și verificat...
Cătălin Coman susține că are promisiuni de la ministrul sănătății pentru finalizarea noului Spital Municipal
Primarul PSD al Fălticenilor, Cătălin Coman, susține că a primit promisiuni din partea ministrului Sănătății, Florian-Dorel Bodog, în privința asigurării finanțării pentru finalizarea construcției noului...
Futsal. Şomuzul Preuteşti şi Şomuz Fălticeni completează tabloul turneului final
Sala “Gabriel Udişteanu” din Fălticeni a găzduit la finele săptămânii trecute cel de-al treilea turneu zonal din cadrul Campionatului Judetean de Futsal. La sfârşitul a zece partide deosebit de disputate...
La Fălticeni va avea loc evenimentul „Ion Irimescu 114”
Primăria, Consiliul Local Fălticeni şi Muzeul de Artă „Ion Irimescu” vor organiza duminică, 26 februarie 2017, un eveniment special pentru aniversarea a 114 ani de la naşterea maestrului, intitulată „Ion...
Primăria Fălticeni asigură hrană pentru lebedele de pe iazul Șomuz
Primăria Municipiului Fălticeni a organizat astăzi o acțiune în sprijinul păsărilor care iernează pe iazul Șomuz din suburbia Țarna Mare. Administrația Locală, elevii implicați în proiecte de protecția...
Fălticenean cercetat de polițiști, pentru lipsire de libertate în mod ilegal
Un tînăr de 23 de ani, din Fălticeni, este cercetat de polițiști, pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Ieri, în jurul orei 03.30, individul a fost surprins de un echipaj de jandarmi, după ce a acostat...
Mii de fălticeneni au rămas fără apă potabilă începând de marţi seara
Aproximativ o treime din populația municipiului Fălticeni a rămas fără apă potabilă începând de marți seara. Problemele în furnizarea apei au apărut după o intervenție pentru refacerea unui racord pe...
Corina Crețu a anunțat că Suceava primește fonduri pentru sistemul de management integrat al deşeurilor
Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a aprobat alocarea de fonduri europene pentru continuarea a 11 proiecte din mai multe regiuni din România, printre care și unul din județul Suceava....
Două mașini s-au ciocnit la Fălticeni din cauza unui șofer băut
Două mașini s-au ciocnit ieri, la Fălticeni, din cauza unui șofer băut. Tamponarea a avut loc pe strada 2 Grăniceri, iar ambele vehicule au fost avariate. În accident au fost implicați un fălticenean de...
Concert de colinde „Sculați gazde…” la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni
Duminică, 25 decembrie, începînd cu ora 17.00, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni este programat concertul de colinde „Sculați gazde…”. Concertul va fi susținut de Corul Parohiei „Sfinții...
Un șofer băut s-a ales cu dosar penal după ce a refuzat să i se recolteze probe biologice
Un fălticenean aflat sub influența băuturilor alcoolice care a fost prins la volan are dosar penal după ce a refuzat să i se recolteze probe biologice. În cursul zilei de vineri, în jurul orei 17.15, Poliția...
Accident provocat de un șofer care nu a acordat prioritate
Polițiștii suceveni au întocmit un dosar penal pe numele unui șofer din Șcheia, în vârstă de 56 de ani, care a provocat un accident după ce nu a acordat prioritate. Șoferul a oprit mașina în afara părții...
O fălticeneancă a fost rănită de o mașină în timp ce traversa neregulamentar o stradă
Ieri, o femeie de 51 de ani, din Fălticeni, a ajuns la spital după ce a fost accidentată de o mașină, în timp ce traversa regulamentar strada Republicii din municipiu. Femeia a fost lovită de un autoturism...
Gala Comunității Fălticenene va fi organizată în a treia zi de Crăciun
Pe 27 decembrie, la Fălticeni se va desfășura prima ediție a Galei Comunității Fălticenene. Evenimentul este organizat în mod voluntar și are susținerea primăriei. Gala va începe la ora 18.00 cu o recepție...
Polițiștii suceveni au confiscat peste 14.000 de petarde de la un falticenean
Ieri, polițiștii suceveni au făcut o captură de 14.100 de petarde. Ei au confiscat marfa de la un bărbat de 35 de ani, din Fălticeni. Acesta deține în piața din localitate o tarabă, unde erau expuse la...
Cel mai creativ club de lectură – Fanbook, se lansează în Fălticeni
Sâmbătă, 29 octombrie 2016, începând cu ora 12:00, la Galeria Oamenilor de Seamă sunt invitați copiii cu vârste între 10 și 14 ani pentru a descoperi legătura dintre text si imagine la Fanbook, clubul...
Dosar penal pentru un fălticenean care a consumat băuturi alcoolice la volan
Noaptea trecută, polițiștii de la Fălticeni i-au făcut dosar penal unui șofer în vîrstă de 31 de ani, din municipiu. Individul a fost oprit pentru control pe strada Pleșești Gane și mirosea a băutură....
O fostă consilieră locală din Fălticeni s-a aflat în conflict de interese
Inspectorii de integritate au descoperit că o fostă consilieră locală din Fălticeni s-a aflat în conflict de interese. Este vorba despre Mihaela Bărbăcuț. Conform Agenției Naționale de Integritate, în...
Și-a dat foc la casă după ce a aruncat benzină în sobă
O casă din lemn de pe raza comunei Vulturești a fost distrusă de un incendiu, după ce proprietarul a aruncat benzină în sobă. Incendiul a izbucnit ieri, în jurul orei 22.00, și nu s-a soldat cu victime....
Fălticeneanul Paul – Adrian Tihan a câștigat trofeul Festivalului Național de Folk “Nada Florilor”
Ediția 2016 a Festivalului naţional-concurs de muzică folk pentru tineret „Nada Florilor”, care s-a desfăşurat, la Fălticeni, în zilele de 15 şi 16 octombrie, şi-a desemnat cîştigătorii. Trofeul „Nada...
Acțiuni culturale în Fălticeni la Muzeul de Artă Ion Irimescu
Primăria Municipiului Fălticeni în parteneriat cu Muzeul de Artă”Ion Irimescu” Fălticeni vă invită, să participaţi la o serie de evenimente culturale, după cum urmează: DUMINICĂ, 9 OCTOMBRIE 2016, DE LA...
Spectacolul “Cărțile” va fi jucat duminică la Fălticeni
Teatrul Municipal “Matei Vișniec” Suceava, în parteneriat cu Primăria Fălticeni și Asociația Ghizilor din Bucovina invită publicul duminică 25 septembrie, la spectacolul “Cărțile – fabulă urbană”, după...
Programul Festivalului Internaţional „Grigore Vasiliu Birlic” Fălticeni – ediția a VI-a
Festivalul Internaţional de Creaţie şi Interpretare „Grigore Vasiliu Birlic”, ajuns la ediţia a VI-a, va avea loc în perioada 22 – 26 august 2016. Festivalul va avea loc le Centrul Cultural...
Un şofer beat a intrat cu maşina într-un stâlp de pe o stradă din Fălticeni
Un fălticenean în vârstă de 38 de ani s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat beat la volan şi a intrat cu maşina într-un stâlp. Potrivit unui comunicat de presă, la primele ore ale zilei de duminică...
S-a ales cu două dosare penale după ce a fost prins băut la volan de două ori în aceeaşi zi
Un tânăr de 20 de ani din comuna Cornu Luncii s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volanul maşinii sale de două ori în aceeaşi zi. Vineri seara, în jurul orei 23:15, polițiștii Secţiei...
Racla cu moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion, purtată în procesiune prin centrul municipiului Fălticeni
Procesiune de Sf. Ilie în municipiul Fălticeni. Ca şi anul trecut pe străzile Fălticeniului a fost purtată racla cu Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Epictet şi Astion. Un sobor impresionant de preoţi din...
Baza de agrement „Nada Florilor” Fălticeni atrage din ce în ce mai mulţi suceveni
Cea mai nouă şi modernă baza de agrement din judeţul Suceava, „Nada Florilor”, deschisă recent în municipiul Fălticeni, a devenit unul dintre principalele puncte de atracţii, atât pentru suceveni, cât...
Cătălin Coman a depus jurământul pentru al doilea mandat de primar al municipiului Fălticeni
Cătălin Coman a depus astăzi jurământul pentru cel de-al doilea mandat de primar al municipiului Fălticeni. Tot astăzi a avut loc şi ceremonia de constituire a noului Consiliu Local Fălticeni, consilierii...
Oficial. Toate rezultatele din localităţi la alegerile din judeţul Suceava pentru Consiliul Judeţean, Consiliile Locale şi primării
Scorurile primarilor din judeţ care au câştigat alegerile (vezi informaţiile complete) CE LOCALITATE Competitor PRIMAR ALES TOTAL VOTURI VAL EXP NULE VOTURI VAL EXPR 1 MUNICIPIUL...
Baza de agrement „Nada Florilor” din Fălticeni (FOTO)
În municipiul Fălticeni a fost dată în folosință cea mai modernă bază de agrement din județ. Baza de agrement „Nada Florilor” are trei piscine exterioare, o piscină interioară, un teren de sport multifuncţional...