MOPAN Suceava

Suceava este unul dintre județele în care funcționează numai cabinete stomatologice private. Potrivit Institutului Naționale de Statistică, numărul cabinetelor stomatologice private a crescut cu 20% în ultimul an. Totul se întâmplă în situația în care mai bine de jumătate dintre români au cel puțin un dinte lipsă, potrivit unui studiu realizat recent.

În ultimul ultimul an, numărul cabinetelor stomatologice private din România a crescut cu 18%, de la 12.502 la 14.732. Cele mai multe au fost deschise în Municipiul București și în județele Cluj, Harghita, Bacău, Prahova, Dolj, cu peste 100 de unități. La polul opus, închiderea cabinetelor de stat a continuat într-un regim alert, numărul lor scăzând de la peste 1.500 la doar 30.

Potrivit Institutului Național de Statistică, numai în capitală, numărul cabinetelor stomatologice private a crescut cu 27%, în anul 2015. Există și excepții. În județele Olt și Arad, nu s-a deschis niciun cabinet privat, numărul unităților fiind același în 2014 și 2015, 65, respectiv 381.

În cazul cabinetelor publice, cele mai multe sunt concentrate în regiunea nord-vest, 6. În județele Bihor, Covasna, Sibiu, Bacău, Suceava, Brăila, Buzău, Vrancea, Călărași, Vâlcea și Caraș-Severin nu mai există niciun cabinet de stat.

Totul se întâmplă în situația în care mai bine de jumătate dintre români au cel puțin un dinte lipsă, 33% dintre români și-au pierdut deja 3 dinți până la 40 de ani, iar 1 din 20 are nevoie de implanturi fie pe o arcadă, fie integral, dinții din zonele respective fiind irecuperabili sau absenți, arată un studiu realizat de un lanț de clinici private din București, pe un eșantion de 1.600 de pacienți din capitală, județul Ilfov și împrejurimi.

Potrivit Institutului Național de Statistică, creșterea numărului de cabinete private se datorează atât desființării unor cabinete medicale de stat, a privatizării unor cabinete, a înființării de noi cabinete private, precum și a aplicării unor ordine ale Ministerului Sănătății privind restructurarea sistemului sanitar. În același timp, Ministerul Sănătății și-a revizuit modul de înregistrare a statisticilor proprii privind cabinetele medicale prin aplicarea unei metode mult mai riguroase de înregistrare a cabinetelor, în funcție de forma de proprietate a cabinetului din punct de vedere a capitalului social.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava