MOPAN Suceava

La sfârşitul săptămânii trecute, la Piteşti s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Poliatlon pentru cadeţi. La competiţie au participat 55 cluburi reprezentate de 402 sportivi, 153 fete şi 249 băieţi .
Suceava a fost reprezentată de 13 sportivi de la CS Universitar din  Suceava şi CSS – LPS Suceava: Şerban Cotos, Sebastian Croitor, Victor Turluianu, Ioana Năstacă, Călin Moscaliuc, Ionuţ Socoliuc şi Cosmina Aanitei care se pregătesc cu Cezar Moscaliuc, Andrei Pinticanu şi Luis Lăcătuş, iar  Teodor Fotciuc şi Luca Mihai, pregătiţi de Elena Raţă şi Sorina Diaconescu .
Sportivii suceveni au avut o comportare excelentă îmbunătăţindu-şi recordurile personale, fapt ce le-a asigurat mai multe locuri pe podium.
De departe cel mai premiat sportiv sucevean a fost Călin Moscaliuc care a obţinut trei medalii de aur, una de argint, una de bronz cu echipa de băieti  şi titlul de Campion Naţional de Poliatlon la băieţii de 12 ani. Mai mult, tânărul înotător sucevean a doborât trei recorduri naţionale, dintre care două datau din 1985, iar al treilea îi aparţinea din vara acestui an.
Şerban Cotos s-a clasat al treilea în topul celor mai buni sportivi din ţară, la mica distanţă de locul I, el cucerind trei medalii, una de aur la 200 Liber, una de argint la 100 Fluture şi una de bronz la 200 mixt.
Sportiva Ioana Năstacă, care este şi componentă a lotului naţional ce a reprezentat România la Concursul Ţărilor Europei Centrale, care a avut loc la Kosice între 9-11 decembrie, unde a reuşit obţinerea unui loc 5 în proba de ştafetă 4×200 liber cu echipa naţionala, şi-a doborât toate recordurile personale obţinând o medalie de bronz ân proba de 200 liber cu un timp de extraordinar.
Echipa de băieşi, 12 ani, a CS Universitar Suceava s-a clasat pe locul III în proba de ştafetă 4×50 mixt, iar la 4×50 liber, unde au înotat excepţional reuşind să coboare cu peste 4 secunde sub recordul naţional, a fost descalificata pentru o greşeală minoră la unul dintre schimburi. Componenţa ştafetei sucevene, Ionuţ Socoliuc, Teodor Fotciuc, Călin Moscaliuc şi Mihai Luca.
Excelent s-a comportat şi Sebatian Croitor care s-a clasat al IV- lea la 100 Spate băieţi 14 ani şi al V-alea în proba de 200 Liber.
Ionuţ Socoliuc a reuşit obţinerea unui loc VIII în proba de 100 bras băieţi 12 ani, cu o performanţă la mai puţin de două secunde de medalia de bronz.
Cosmina Aaniţei, Victor Turluianu, Teodor Fotciuc şi Luca Mihai au avut un comportament excelent îmbunătăţindu-şi recordurile personale.
„Sunt încântat de performanţele obţinute de sportivii care se pregătesc împreuna cu mine, Luis şi Andrei, şi nu mă refer doar la cadeţi, ci şi la ceilalţi care zi de zi muncesc pentru visul de a deveni cel mai bun. Sărbători fericite!” a declarat profesorul Cezar Moscaliuc.

Sucevenii, printre protagoniştii competiţiei de poliatlon, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava