MOPAN Suceava

O agendă încărcată cu evenimente aparte îi aşteaptă pe suceveni la Iulius Mall. Târg cu preparate tradiţionale, meşteşugari şi folclor, târg al anticarilor, teatru de păpuşi şi alte activităţi recreative pentru prichindei sunt propunerile îndrăgitei destinaţii de cumpărături pentru acest sfârşit de săptămână.

De vineri până duminică, în perioada 4 – 6 octombrie 2013, Consiliul Judeţean Suceava, în colaborare cu Primăria Municipiului Suceava, Asociaţia „Produs în Bucovina” şi Iulius Mall Suceava, organizează cea de-a cincea ediţie a Târgului de Acasă „Produs în Bucovina”, în parcarea mall-ului. Pofticioşii vor putea alege dintr-o gamă variată de produse tradiţionale şi obiecte lucrate cu măiestrie de meşterii populari. Ca în fiecare an, componenta culinară şi comercială a Târgului de Acasă „Produs în Bucovina” este îmbogăţită cu numeroase spectacole de cântece şi dansuri folclorice.

În aceeaşi perioadă, la parterul Iulius Mall, se desfăşoară o nouă ediţie a Târgului de Artă şi Antichităţi, organizat în parteneriat cu Bucovinart. Clienţii îşi dau întâlnire cu cei mai pasionaţi colecţionari, care îi vor încânta cu articole elegante înnobilate cu patina timpului. Amatorii de artă şi istorie vor descoperi la Iulius Mall Suceava: piese de mobilier, tablouri, statuete, bijuterii, cărţi, argintărie, ceasuri de colecţie, numismatică, filatelie, porţelanuri şi alte obiecte ancorate în trecut.

Prichindeii amatori de dans sunt invitaţi în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri la lecţiile ritmate organizate gratuit la Iulius Mall. De la ora 18.00, în sala Boomdance, de la etajul mall-ului, copiii se vor lăsa antrenaţi pe muzică de samba, salsa, rumba, tango, vals vienez, vals lent, cha cha, quickstep, jive şi slow foxtrot.

Sâmbătă, de la ora 16.00, cei mici se vor bucura de compania îndrăgitului clovn Bobo. Năzdrăvanii vor petrece momente plăcute, participând la diverse jocuri educative şi de amuzament, desenând şi modelând baloane.

Duminică, de la ora 12.00, în zona KidsLand, copiii se reîntâlnesc cu talentaţii artişti ai Teatrului de Păpuşi „Puppet”, care vor da viaţă personajelor din basme.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava