MOPAN Suceava

Nu mai puţin de 650.000 de lei au intrat în vistieria Direcţiei Silvice Suceava în urma acţiunilor de vânătoare pe care le-a organizat anul trecut la care au participat atât vânători români cât şi străini. Aşa cum a declarat şeful Direcţiei Silvice, Sorin Ciobanu, la aceste încasări au contribuit semnificativ exemplarele medaliabile de cerb şi mistreţ care au fost vânate pe raza judeţului Suceava. Trofeul de cerb cel mai valoros medaliat cu aur a fost recoltat pe raza ocolului silvic Broşteni de către un vânător din Germania. Tot aici au mai fost vânate trei exemplare de cerb medaliate cu argint şi două medaliate cu bronz. Un exemplar de cerb medaliat cu aur a fost recoltat şi pe raza ocolului silvic Cîrlibaba. Trofee de cerb valoroase au fost recoltate de asemenea pe raza ocolului silvic Crucea- două medaliate cu argint şi patru cu bronz, a ocolului silvic Vatra Dornei- două medaliate cu bronz şi a ocoalelor silvice Iacobeni, Pojorâta, Moldoviţa şi Stulpicani- câte unul medaliat cu bronz.  « Cele mai grele trofee au cântărit în jur de 9 kilograme, şi au fost recoltate pe raza ocoalelor silvice Crucea şi Iacobeni, de către vânători din Germania. Recoltarea s-a realizat cu 40 vânători români şi străini din Germania, Cehia, Italia, Spania, Ungaria, Danemarca, veniţi atât prin firme comisionare cât şi individual», a subliniat Sorin Ciobanu. El a menţionat că vânătoarea la cerb unde Direcţiei Silvice Suceava i s-a aprobat o cotă de 44 de exemplare s-a încheiat în noiembrie anul trecut acum fiind în desfăşurare vânătoarea la mistreţ. La această specie, a spus Sorin Ciobanu, s-au recoltat deja 70 de exempare din cota de 146, acţiunea urmând a se încheia  la data de 15 februarie. Un exemplar valoros de mistreţ medaliabil cu argint a fost recoltat la ocolul silvic Iacobeni de către un vânător din Spania. Direcţia Silvică Suceava gestionează un număr de 24 fonduri de vânătoare totalizând o suprafaţă de 314.600 de hectare din care 227.400 de hectare de pădure.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava