Un şofer băut a intrat cu maşina într-un gard după care a plecat acasă
Un şofer în vârstă de 25 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat cu maşina într-un gard, după care a plecat acasă. Bărbatul circula vineri seara pe DN 2E, pe raza comunei Voitinel iar din cauza neatenției în conducere, la efectuarea virajului stânga a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând într-un gard. După impact conducătorul auto a părăsit locul faptei, deplasându-se la domiciliul său. Şoferul a a suferit leziuni ușoare. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe de sânge.
Un şofer băut a intrat cu maşina într-un gard după care a plecat acasă,