MOPAN Suceava

25 de cerbi, 33 de căpriori si 10 mistreţi au fost vânați de pe fondurile gestionate de Direcția Silvică Suceava de la începutul sezonului de vânătoare adică din data de 15 mai 2013 şi până în prezent. Aşa arată o situaţie prezentată de şeful silvicultorilor suceveni, Sorin Ciobanu. La acțiunile de vânătoare au participat 58 de vânatori din Germania, Austria, Cehia, Spania, Ungaria si respectiv România, ponderea de 85% deţinând-o vânătorii străini. Direcția Silvică a încasat din taxe de recoltare, de organizare, taxe de transport şi închiriere arme, dar şi din cazarea și masa asigurată la cabanele din judeţ, suma de 52.000 euro de la vânătorii străini și respectiv 15.000 lei de la cei români. Sorin Ciobanu a subliniat că cel mai valoros trofeu la cerb comun recoltat în această toamnă a avut o greutate de aproape 10 kilograme şi a primit medalia de aur. Cerbul a fost vânat de un român în raza ocolului silvic Breaza. Şeful Direcţiei Silvice a adăugat că de la începutul anului şi până în prezent instituţia pe care o conduce a valorificat 13 tone de carne de vânat, obţinând un venit de 130.000 lei. Acțiunea de vânătoare este în plină desfășurare atât la cervide cât și la mistreți. Pentru sezonul de vânatoare 2013-2014, prin ordinul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice la principalele specii de vânat admise la vânătoare s-a aprobat o cotă de extras de 107 exemplare de cerb comun masculi și femele, 105 exemplare de căprior masculi și femele și 166 de exemplare de mistreț.

Cel mai mare trofeu de cerb, vânat de un român în zona Breaza

Sorin Ciobanu a declarat că silvicultorii suceveni sunt pregătiți să recolteze animale sălbatice din specii ocrotite precum lup, râs și pisiică în cazul în care aecstea vor produce pagube în gospodăriile cetățenilor, omorând animale domestice. ”În perioada ianuarie – septembrie 2013 pe fondurile cinegetice gestionate de Direcția Silvică Suceava, s-au desfășurat lucrări de combatere a dăunătorilor cu păr în număr de 232 exemplare câini și pisici hoinare, și respectiv dăunători cu pene în număr de 210 piese”, a subliniat șeful Direcției Silvice. Pentru gestionarea corespunzătoare a fondurilor cinegetice de la începutul anului s-au construit 8 observatoare din categoria celor deschise, 31 de hrănitori, 54 de sărării, la acest capitol urmând a fi demarat un program special de reparații și construcții în anul 2014. Trebuie spus că la nivelul județulul Direcția Silvică gestionează un număr de 24 de fonduri ginegetice din 71 existente cu o suprafață totală de 314. 550 de hectare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava